(închide)

Copiii din spitale și centre de plasament, sărbătoriți cu jocuri și magie în Parcul Romanescu

 

Asociația Dincolo de Azi organizează joi, începând cu ora 14:00, evenimentul „Copilăria în Culori: Ziua Emoțiilor și Râsetelor”, la Restaurantul Debarcader din Parcul „Nicolae Romanescu”. Acțiunea este dedicată Zilei Internaționale a Copilului și aduce împreună peste 100 de copii care se confruntă cu realități dificile, dar continuă să zâmbească și să viseze.

Potrivit organizatorilor, beneficiarii principali sunt copiii internați în Secția de Oncopediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, dar și cei din asistență maternală sau centrele de plasament ale DGASPC Dolj.

Se promite o zi plină de culoare, surprize, activități creative, jocuri și momente de magie, menite să aducă bucurie și să ofere amintiri de neuitat. Prin această inițiativă, Asociația Dincolo de Azi dorește să transmită un mesaj puternic de solidaritate și susținere, arătând că fiecare copil are în spate o comunitate care îl sprijină.

„Ziua Copilului nu este doar o sărbătoare, ci o ocazie de a dărui și de a învăța de la copii ce înseamnă curajul autentic”, transmit organizatorii.

Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să se alăture și să contribuie la celebrarea copilăriei în cele mai frumoase culori – cele ale speranței, empatiei și bucuriei împărtășite.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste