Crimă în familie, în județul Dolj. O femeie de 66 de ani a fost ucisă de soț

O femeie de 66 de ani a fost găsită decedată în locuința sa din comuna Robănești, sat Golfin, iar soțul acesteia, în vârstă de 68 de ani, a fost reținut de procurori sub acuzația de omor asupra unui membru de familie.
Cazul a fost semnalat în noaptea de 25 spre 26 decembrie, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, la ora 00.48, când o asistentă medicală a alertat poliția după ce fusese solicitată să intervină la un presupus caz medical.
Bărbatul le ceruse ajutorul pentru soția sa, susținând că aceasta avea nevoie de îngrijiri.
La fața locului au ajuns de urgență polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Pielești, care au identificat femeia fără semne vitale. Examinarea preliminară a corpului a evidențiat leziuni la nivelul capului și al corpului, aspecte ce au ridicat suspiciuni privind o posibilă agresiune.
Având în vedere gravitatea situației, ancheta a fost preluată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Din datele strânse până în acest moment reiese că, în seara zilei de 25 decembrie, între cei doi soți ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia bărbatul ar fi lovit-o pe femeie cu pumnii și cu un obiect contondent, agresiune care ar fi dus la deces.
Pentru stabilirea exactă a cauzei morții, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale.
În cursul după-amiezii, pe baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru omor săvârșit asupra unui membru de familie. Suspectul a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
La activitățile desfășurate la fața locului au participat și polițiști ai Serviciului Criminalistic, precum și cadre din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Pielești.
Vizualizări: 424
Trimite pe WhatsApp
