De la steatoză, la ciroză și infarct. Campanie pentru conștientizarea riscurilor

 

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România, APAH-RO, a lansat campania „Ficat Sănătos pentru Inimă Sănătoasă”, un demers național de informare privind impactul tulburărilor metabolice asociate steatozei hepatice, MASLD și MASH, asupra sănătății ficatului și a inimii. Inițiativa se adresează populației generale, dar vizează în mod direct pacienții și medicii, într-un context în care prevalența bolii este în creștere.

Prima acțiune a campaniei constă într-un chestionar online, disponibil pe platforma dedicată, prin care pacienții și profesioniștii din sănătate își pot evalua nivelul de cunoștințe despre aceste afecțiuni.

Potrivit datelor prezentate de Asociația Română pentru Studiul Ficatului, aproximativ patru milioane de persoane din România se află în diferite stadii ale bolii ficatului gras de cauză metabolică, iar numărul este în creștere, inclusiv în rândul tinerilor. Specialiștii corelează fenomenul cu modificarea obiceiurilor alimentare, sedentarismul și creșterea obezității. La nivel european, estimările arată că 25–30% din populație este afectată.

„Prin această campanie APAH-RO își dorește să fie deschizătoare de drumuri în protejarea nevoilor pacienților care suferă de afecțiuni diferite ale ficatului. Campania ”Ficat Sănătos pentru Inimă Sănătoasă” este dedicată pacienților deja afectați de aceste probleme de sănătate, dar și populației la risc și se va desfășura pe toată perioada anului 2026. Campania va cuprinde și acțiuni de conștientizare cu suportul medicilor. Prin această campanie ne dorim să determinăm factorii de decizie să implementeze politici multidisciplinare care să aibă în vedere încurajarea publicului larg să adopte un stil de viață sănătos, să încurajeze sportul în rândul tuturor categoriilor de vârstă și accesul la inovație pentru pacienții care au nevoie. Sperăm ca pe parcursul campaniei să ni se alăture cât mai mulți specialiști în diverse domenii conexe astfel încât mesajul nostru să ajungă la cei care pot produce schimbarea,” a declarat Marinela Debu, Președinte APAH-RO.

Reprezentanții autorităților spun că prevenția și screeningul rămân priorități în politica publică de sănătate.

„Ministerul Sănătății are ca direcție strategică consolidarea prevenției și extinderea programelor de screening pentru principalele patologii cu impact major asupra sănătății publice. Politicile publice eficiente se construiesc pornind de la realitatea din sistem și prin dialog direct cu organizațiile de pacienți. Obiectivul nostru este ca prevenția și identificarea precoce a riscurilor și a bolilor să devină componente funcționale și predictibile ale sistemului de sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete, Ministrul Sănătății.

MASLD și MASH sunt afecțiuni asociate tulburărilor cardiometabolice. Evoluția poate porni de la acumularea de grăsime la nivel hepatic și poate ajunge la inflamație, fibroză și ciroză. Pe parcurs, riscul de complicații cardiovasculare crește, acestea fiind adesea primele manifestări clinice. Analizele uzuale de sânge pot contribui la depistarea precoce a bolilor cardiovasculare, principala cauză de deces în rândul pacienților cu ficat gras metabolic.

„Lansăm în spațiul public o mișcare, o campanie de informare corectă asupra bolii ficatului steatozic de cauză metabolică și impactului pe care această afecțiune - silențioasă, dar progresivă în proporție de 5-10% din cazuri – îl are asupra prevalenței cirozei, cancerului hepatic și nevoii de transplant hepatic. Ca urmare a creșterii prevalenței factorilor de risc cardiometabolici (IR și DZ2, obezitatea, dislipidemia) se anticipează o creștere dramatică a bolilor hepatice în stadiu terminal, a necesității transplantului hepatic și a mortalității legate de boala cronică hepatică provocată de disfuncția metabolică și alcool în următoarele decenii. Această campanie rezonează cu decizii și acțiuni recente la nivel global, și sperăm și național, cu importanță critică în această arie,” a subliniat Prof. Dr. Liliana Gheorghe, Șef de Secție medic primar gastroenterolog la Institutul Clinic Fundeni și Președintele Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie.

Cardiologii atrag atenția că boala hepatică metabolică trebuie integrată în strategiile de prevenție cardiovasculară.

„Bolile cardiovasculare rămân inamicul numărul unu al sănătății în Europa și România, însă lupta împotriva lor necesită o nouă perspectivă: ficatul. Boala hepatică asociată disfuncției metabolice (MASLD) nu este doar o afecțiune asociată, ci un veritabil motor al riscului de infarct și accident vascular, acționând ca un multiplicator de risc adesea invizibil. În acest context, medicul cardiolog devine linia întâi, având puterea de a schimba prognosticul pacienților prin integrarea sănătății hepatice în protocoalele de prevenție și prin intervenția timpurie care poate salva vieți pe termen lung,” a explicat Dr. Ioana Daha, Medic primar cardiolog, Spitalul Clinic Colentina.

„Ca medic gastroenterolog, cu supraspecializare în nutriție, văd zilnic pacienți la care boala începe mult înainte de apariția simptomelor. Ficatul este organul care tace cel mai mult, dar spune cel mai devreme adevărul despre riscul cardiovascular. Din perspectiva gastroenterologiei, nutriția nu mai este opțională, ci devine tratament. Intervenția nutrițională corectă, aplicată la timp, poate schimba fundamental evoluția bolilor metabolice și cardiovasculare,” a explicat Dr. Alexandra Moise, Medic specialist gastroenterologie și hepatologie, nutriționist.

Rolul medicului de familie este esențial în identificarea precoce a riscurilor și în coordonarea îngrijirii.

„Locul și rolul medicului de familie în echipa pluridisciplinară de îngrijire a pacientului cu boli cronice cardiovasculare și metabolice este esențial în: identificarea factorilor de risc, aplicarea instrumentelor de screening, decizia referitoare la modul și momentului potrivit de referire - trimitere a pacientului către specialitățile din această echipă multidisciplinară - și monitorizarea pe termen lung a pacientului la risc,” a declarat Dr. Ligia Moșneagă, Medic primar medicina de familie și Coordonator Grupul GastRo SNMF.

În prezent, MASLD și MASH rămân subdiagnosticate și insuficient integrate în politicile de sănătate, în parte din cauza evoluției asimptomatice către fibroză și ciroză și a lipsei unor strategii uniforme de screening. Costurile asociate diagnosticului, monitorizării și tratamentului formelor avansate, precum și pierderea productivității, amplifică presiunea asupra sistemului sanitar. Organizatorii campaniei susțin că integrarea acestor afecțiuni în strategiile naționale cardio-metabolice reprezintă o prioritate de sănătate publică.

Proiectul este susținut financiar printr-un grant din partea companiei Boehringer Ingelheim, cu sprijinul BioPredictive – Noninvasive Medical. Campania se desfășoară în parteneriat cu Asociația Română pentru Studiul Ficatului, Grupul GastRo al Asociația Medicilor de Familie din România, Centrul de Patologie Metabolică din cadrul Institutul Clinic Fundeni, European Liver Patients Association, Alianța Pacienților Cronici din România, Asociația Împreună Obezității, Asociația „Câștigă Viață”, Asociația Bolnavilor de Cancer și Hepatită Giurgiu și Personal Adviser Communication.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste