Doctorul Crina Mihăescu, din Motru: „Decizia de a urma medicina a venit în urma unor experiențe personale marcante”

Doctorul Crina Mihăescu, originară din municipiul Motru, a ales să revină acasă și să profeze pentru cetățenii municipiului. Medic specialist ORL, Crina Mihăescu este foarte apreciată de pacienți. ORL este prescurtarea pentru otorinolaringologie, o specialitate medicală care se ocupă cu diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor urechii (oto), nasului (rino) și gâtului (laringo), incluzând structurile conexe ale capului și gâtului. Acest medic tratează infecții, probleme de auz, respirație sau echilibru.
Medicul Mihăescu își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Municipal Motru, iar pacienții o pot găsi și în cabinetul privat din Motru, situat în policlinică, unde beneficiază de aparatură modernă.
Doctorul Mihăescu este descris de pacienții săi ca fiind un medic empatic și foarte bine pregătit profesional. „O doctoriță tânără, empatică, d na Crina Mihăescu! Felicitări! Sunt o beneficiară a consultației. Mă bucură faptul că avem la Motru medici tineri, dedicați profesiei, poate se mai schimbă mentalități. Și la audiometrie și timpanometrie am întâlnit o domnișoară foarte, foarte amabilă! Poate că nu este totul pierdut! Mult, mult succes!”, a transmis o pacientă. Motrenii au primit cu multă bucurie vestea că tânăra s-a întors acasă: „Cabinet ORL modern la Motru este începutul unui viitor mai sănătos pentru comunitatea noastră, mulțumim pentru investiția în sănătate!”, a spus un localnic.
Vă prezentăm mai jos un interviu cu doctorul motrean!
Reporter: Cum a fost perioada petrecută în Motru, domnișoara Doctor?
Dr. Crina Mihăescu: Primii ani din viață i-am petrecut în orașul Motru, un loc de care mă leagă multe amintiri frumoase și care a contribuit la formarea mea ca om. Cele mai importante influențe în dezvoltarea mea au fost părinții mei. Tatăl meu, colonel în cadrul Jandarmeriei Române, mi-a insuflat încă din copilărie disciplina, rigoarea și dorința de a urma o carieră în domeniul militar. Cu toate acestea, parcursul vieții a venit cu experiențe care mi-au schimbat perspectiva, iar mama mea a avut un rol esențial în această transformare. Datorită sprijinului și îndrumării ei, am ales să urmez calea medicinei, o decizie care mi-a redefinit complet drumul și care mă reprezintă astăzi în totalitate.
Reporter: Ce studii ați urmat la Motru?
Dr. Crina Mihăescu: Am urmat gimnaziul la Școala Generală nr. 2 din Motru, iar studiile liceale la Colegiul Național „George Coșbuc” Motru, profil filologie. Parcursul meu educațional a fost marcat de profesori dedicați, care m-au îndrumat și m-au motivat constant, contribuind la formarea mea atât academică, cât și personală. Participarea la diverse concursuri și activități școlare mi-a confirmat că sunt pe drumul potrivit.
Reporter: De ce ați ales Facultatea de Medicină? Sunteți medic specialist ORL. Cum ați decis să urmați acest drum?
Dr. Crina Mihăescu: Decizia de a urma medicina a venit în urma unor experiențe personale marcante, dar și datorită influenței mamei mele, care m-a îndrumat și m-a susținut în această alegere. Am absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, iar rezidențiatul l-am efectuat tot în Timișoara, în specialitatea ORL.
Am ales specialitatea ORL într-un mod neașteptat, fără a fi inițial orientată către acest domeniu. Cu toate acestea, s-a dovedit a fi o alegere foarte bună, iar astăzi pot spune că sunt împlinită profesional și mă bucur că am urmat acest drum.
Reporter: Unde vă pot găsi pacienții în prezent?
Dr. Crina Mihăescu: În prezent, îmi desfășor activitatea în cadrul Spitalului Municipal Motru, iar pacienții mă pot găsi și în cabinetul privat din Motru, situat în policlinică, unde beneficiază de aparatură modernă. Este, de altfel, singurul loc din oraș unde se poate realiza evaluarea prin fibroscopie, investigație esențială pentru un diagnostic corect.
În ceea ce privește planurile de viitor, îmi doresc, în primul rând, sănătate, pentru a putea evolua constant din punct de vedere profesional. Îmi propun să fiu mereu la curent cu noutățile din domeniu, astfel încât să pot oferi pacienților mei cele mai bune soluții și îngrijiri.
Vizualizări: 646
Trimite pe WhatsApp

