DOLJ: Incendiu de vegetație la Mofleni

 

Pompierii din cadrul ISU Dolj intervin, marți după-amiază, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Mofleni.

Inițial, la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins rapid, iar forțele de intervenție au fost suplimentate cu alte trei autospeciale.

În prezent, acționează opt autospeciale și două cisterne de apă puse la dispoziție de RAADPFL Craiova, pentru alimentarea continuă a echipamentelor.

În sprijinul echipajelor ISU Dolj au fost trimise și câte o autospecială de la ISU Olt și ISU Mehedinți.

Intervenția este în desfășurare, pompierii luptând pentru localizarea și stingerea tuturor focarelor. Până acum nu au fost înregistrate victime.

Autoritățile monitorizează atent situația din cauza vântului puternic, iar pentru informarea populației din zonă a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT.

Galerie foto


Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste