DOLJ: A condus fără permis și a fugit de polițiști. Tânăr din Segarcea, reținut

 

Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Segarcea, a fost reținut, miercuri, după ce a fost prins la volanul unui autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Incidentul a avut loc pe 4 octombrie, în jurul orei 17.30. Polițiștii din Segarcea au încercat să oprească un autoturism pe strada Unirii, însă șoferul nu a respectat semnalul și și-a continuat deplasarea pe DJ 561 C, către Craiova.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliție Craiova, autoturismul a fost oprit pe strada Aeroclubului, din Craiova. Șoferul a coborât din mașină și a încercat să fugă, însă a fost imobilizat de polițiști și dus la sediul poliției pentru audieri.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere.

„Pe 7 octombrie, după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. 

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste