(închide)

DOLJ: Biciclist accidentat mortal între localitățile Călărași și Bechet

 

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, cetățean german, și-a pierdut viața, luni dimineață, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 54 A, între localitățile Călărași și Bechet.

Potrivit IPJ Dolj, accidentul s-a petrecut în jurul orei 10:50.

Bărbatul se deplasa cu bicicleta, iar în momentul în care ar fi încercat să schimbe direcția de mers, fără să se asigure corespunzător, a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, însă, din păcate, pentru biciclist nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul acestuia.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Andreea Mateescu. 

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste