DOLJ: Femeie de 72 de ani, din Bârca, salvată dintr-o fântână adâncă de 20 de metri

O femeie, în vârstă de 72 de ani a fost salvată, luni dimineață, după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 20 de metri, în comuna Bârca, pe strada Octavian Goga.
Intervenția a mobilizat de urgență mai multe echipaje operative, spune ISU Dolj.
La fața locului au ajuns pompieri cu o autospecială de tip ASAS, încadrați cu un ofițer, opt subofițeri și un soldat gradat profesionist, dar și un echipaj de prim ajutor din cadrul Secției de Pompieri Segarcea. În sprijin a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.
„Având în vedere dificultatea misiunii, salvatorii au suplimentat dispozitivul cu un elicopter SMURD și un kit special pentru extragerea persoanelor din fântâni, adus de la Secția de Pompieri Băilești.
Potrivit datelor din teren, fântâna are un diametru de peste un metru, iar nivelul apei era de aproximativ 1,5 metri. La sosirea echipajelor, victima era conștientă, fapt care a permis intervenția rapidă pentru stabilizare și asigurare”, a precizat Florin Cocoșilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj.
Operațiunea de salvare s-a desfășurat concomitent cu acordarea primelor îngrijiri medicale. Femeia a fost extrasă în siguranță, prezentând semne de hipotermie, și a fost preluată de echipajul de prim ajutor. Ulterior, a fost transportată către elicopterul SMURD pentru a fi dusă la spital.
Intervenția s-a încheiat fără incidente, fiind coordonată eficient de forțele implicate, mai spune ISU Dolj.
Vizualizări: 205
Trimite pe WhatsApp

