Dunărea continuă să scadă. Ce arată ultimele măsurători

Dunărea își pierde din nou din putere. Debitul fluviului rămâne la valori neobișnuit de mici pentru această perioadă, iar prognozele anunță o nouă scădere în zilele următoare. La intrarea în țară, prin Baziaș, Dunărea curge acum cu 1.350 de metri cubi de apă pe secundă, de aproape trei ori mai puțin decât media multianuală pentru luna octombrie, de 3.900 mc/s.
Potrivit diagnozei INHGA-CNPH din 2 octombrie 2026, debitul de la Baziaș a fost staționar, însă în aval de Porțile de Fier, la Gruia și Calafat, Dunărea este în scădere.
Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Jiu urmăresc permanent evoluția fluviului. În această săptămână, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Mehedinți au făcut o nouă campanie de măsurători, de la Baziaș până la Calafat, pentru a determina cu precizie nivelurile și debitele Dunării.
La Calafat, hidrologii au măsurat joi o cotă la miră de -162 și un debit mediu de 1.394 mc/s, valoare calculată în urma a patru traversări.
Fiecare traversare oferă o imagine cât mai exactă asupra curgerii, iar repetarea măsurătorilor permite verificarea și validarea datelor. Informațiile obținute direct din teren sunt apoi corelate cu datele stațiilor hidrometrice și cu prognozele hidrologice.
Nici zilele următoare nu aduc o schimbare favorabilă. Pentru perioada 4-8 octombrie, INHGA-CNPH estimează o scădere a debitului la Baziaș până la aproximativ 1.250 mc/s.
Astfel, Dunărea va continua să curgă mult sub valorile normale pentru această perioadă. Monitorizarea specialiștilor ABA Jiu continuă, în condițiile în care fiecare măsurătoare arată câtă apă mai este.
Vizualizări: 132
Trimite pe WhatsApp


