Elevi din Târgu Jiu, locul I la un concurs european dedicat pădurilor

 

Trei elevi ai Liceul Tehnologic Ion Mincu au obținut locul I la concursul „Tineri în pădurile Europei”, o competiție importantă la nivel european, care promovează cunoștințele despre natură, protecția mediului și rolul pădurilor.

Este vorba despre elevii Tudor Dumitru Răzvan, Cimpoieru Alexandru Gabriel și Popescu Eduard Gabriel, din clasa a XII-a, care au reușit o performanță deosebită, demonstrând atât cunoștințe teoretice solide, cât și implicare și pasiune pentru mediul înconjurător.

Concursul „Tineri în pădurile Europei” reunește elevi din mai multe țări și pune accent pe înțelegerea importanței pădurilor pentru viața oamenilor, biodiversitate și echilibrul naturii. Participanții trebuie să răspundă la întrebări complexe și să dovedească faptul că știu cum pot fi protejate resursele naturale.

Elevii din Târgu Jiu au fost coordonați de doamna profesor Maricoiu Raluca, care i-a pregătit și i-a susținut pe tot parcursul competiției. Munca în echipă, seriozitatea și dorința de a învăța au fost elementele cheie care i-au dus spre această reușită.

Rezultatul obținut aduce mândrie atât liceului, cât și comunității locale, demonstrând că elevii din Gorj pot performa la nivel european. Este o realizare care merită apreciată și care poate inspira și alți tineri să se implice în protejarea mediului și să își urmeze pasiunile.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste