Realitatea județului nostru și, cu siguranță, nu doar al nostru, arată că în fiecare zi, mii de oameni se confruntă cu provocări copleșitoare: sărăcia extremă, lipsa locuințelor, abuzul domestic sau excludere socială. Sunt probleme care cer răspunsuri bine gândite. Din păcate, tot realitatea demonstrează o cu totul altă abordare a autorităților locale, aceea a indiferenței. Când vine vorba de implicare în rezolvarea cazurilor sociale, tăcerea, pasivitatea sau superficialitatea sunt răspunsuri mai frecvente decât acțiunea.

Poate birocrația sufocantă și lipsa de viziune sunt cele mai evidente motive. Deși există fonduri și mecanisme destinate prevenției, acestea rămân adesea blocate în hățișuri administrative care transformă orice inițiativă într-un labirint imposibil de parcurs. Mai grav, cazurile sociale sunt adesea tratate ca probleme secundare, gestionate în grabă doar atunci când devin o criză de imagine pentru instituții. În mediul rural…nici măcar atunci. 

Dincolo de birocrație și strategie, se află o problemă mai subtilă, dar mult mai profundă: lipsa de empatie. Mulți dintre cei care decid soarta acestor oameni privesc cazurile sociale ca pe niște cifre în rapoarte anuale. Nu e de mirare că soluțiile propuse sunt adesea superficiale, aplicate fără a înțelege cu adevărat nevoile reale ale celor afectați.

După cum spuneam, un alt aspect care lipsește este prevenția. În loc să investească în educație, sănătate sau chiar locuințe sociale, autoritățile intervin doar când pagubele – fie ele materiale sau umane – sunt deja ireparabile. Este ca și cum am încerca să stingem un incendiu doar după ce flăcările au mistuit totul. Da, domnilor primari, cam așa este!

Dar oare această stare de fapt trebuie să fie acceptată? Răspunsul este, categoric, nu. Implicarea autorităților trebuie să devină o prioritate, nu un moft dictat de conjuncturi politice sau presiunea opiniei publice. Concluzia acestor zile este că avem nevoie de o societate în care cei vulnerabili nu sunt doar ajutați de Crăciun și de Paște, ci și sprijiniți să iasă din starea în care se găsesc. Campaniile acestea pe care tot societatea le face nu sunt suficiente! Am stat de vorbă cu copii pe care clar nu îi ascultă nimeni! Își doresc să plece, să crească, să se dezvolte! Și am descoperit copii cu potențial! Printr-o simplă vizită de câteva minute. Oare serviciile alea de asistență socială din cadrul primăriilor cum funcționează? Da…în baza unor cifre seci! Din păcate, concluzia este una singură: Rușine, dragi autotăți!