Femeie băută, acroșată de un autoturism după ce a traversat strada prin loc nepermis

 

Poliţişti din cadrul Poliţiei Orașului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi de către reprezentanţi ai spitalului din localitate, miercuri, cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat o femeie, de 47 de ani, din comuna Licurici, care a declarat că a fost victima unui accident rutier. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se deplasa cu un autoturism, din direcţia Hurezani către Licurici, ar fi acroșat-o pe femeia care se angajase în traversarea drumului public, prin loc nepermis și fără să se asigure, cu oglinda de pe partea stângă a autovehiculului. În urma impactului femeia a suferit leziuni și a fost transportată la spital, de conducătorul auto, cu autoturismul propriu, pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Conducătorul auto a fost testat cu  aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cazul femeii, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de  1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 669

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste