GORJ: Bărbat reținut după ce a bătut un martor într-un dosar penal, la Bumbești-Jiu

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Bumbești-Jiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii gorjeni, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiției.
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut în 4 iulie, în apropierea unui local public din Bumbești-Jiu. Suspectul ar fi agresat un bărbat de 63 de ani, din aceeași localitate, lovindu-l cu pumnii în zona feței. Anchetatorii susțin că motivul agresiunii ar fi fost faptul că victima avea o calitate procesuală într-un dosar penal în care agresorul este cercetat.
În urma atacului, bărbatul de 63 de ani s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu, unde medicii au constatat mai multe echimoze la nivelul feței. Ulterior, acesta a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, iar în 6 iulie l-au reținut pe bărbatul de 37 de ani pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Astăzi, suspectul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propunerile legale.
Vizualizări: 123
Trimite pe WhatsApp

