(închide)

Gorj: Șofer băut, cercetat pentru fugă de la locul accidentului

 

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu și Postului de Poliție Turcinești s-au sesizat cu privire la faptul că în noaptea de 15/16 iulie, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Bălănești, ar fi condus un autoturism, pe D.J. 664 Turcinești, iar din cauza neatenției și neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune frontală cu parapetul unui pod, rezultând avarierea autoturismului. 

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, tânărul a părăsit locul producerii evenimentului, fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului, nu poseda permis de conducere, iar autoturismul figurează neînmatriculat din luna august 2018. Ulterior, conducătorul auto s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să rămână internat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, din cercetări s-a stabilit că, în aceeași noapte, fratele său, de 24 de ani, din aceeași localitate, ar fi condus același autoturism, fără a deține permis de conducere. Și acesta a fost testat, de polițiști, cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere și conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice.

Vizualizări: 473

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste