(închide)

Grigore Leșe, spectacol de colinde la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Târgu-Jiu

 

Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu vă invită, joi, *22 decembrie 2022,* ora *19,00* la un spectacol extraordinar de colinde susținut de Grigore Leșe.

Spectacolul e gândit ca o poveste de Crăciun în care Grigore Leşe împreună cu invitații săi, ceata de fluierași colindători de la Polovragi, împletesc muzicile tradiţionale cu muzicile academice într-o poveste despre Maica Domnului și nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Tot ce contează e starea şi emoţia care vor fi împărtășite de public şi artişti. ”Vin la Târgu Jiu, în 22 decembrie, să spun o poveste despre Maica Domnului. Este vremea colindelor și oamenii se îndulcesc în comportament. Colindătorii trăiesc în două lumi, una cosmică și cealaltă pământească. Vin la Târgu Jiu să vă aduc bucurie. Iisus Hristos vine pe lume cu lumină și ne învață să iubim. Ne învață să fim darnici, ne învață să stăm la masă după ceremonialul țărănesc: Bătrân, Bun, Sfânt, Darnic. Colindatul ne învață să fim împreună. Va fi un spectacol care va da sens în planul conceptual al minții. Vor fi alături de mine colindătorii din Polovragi. Vă aștept cu
inima deschisă!”, a transmis Grigore Leșe.

Vizualizări: 312

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste