Încep înscrierile pentru directorii de școli. Daniel Ion, șeful ISJ Dolj: „Cei care au demonstrat rezultate la clasă trebuie să se implice în management”

Înscrierile la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat încep luni și se încheie pe 2 octombrie. Sunt disponibile, la nivel național, peste 7.800 de posturi vacante.
La concurs se pot înscrie cadre didactice titulare din învățământul preuniversitar care au o vechime de cel puțin cinci ani în învățământ, potrivit Ministerului Educației și Cercetării.
În județul Dolj, Inspectoratul Școlar Județean pregătește organizarea probelor și stabilirea spațiilor în care acestea vor avea loc.
Inspectorul școlar general al ISJ Dolj, Daniel Ion, spune că se caută variante care să asigure condiții cât mai bune pentru desfășurarea concursului.
"Vom vedea unde putem să organizăm efectiv aceste probe. O să încercăm să găsim varianta cea mai bună, care să ofere cele mai bune condiții", a declarat Daniel Ion.
Din comisiile de organizare vor face parte reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din județul Dolj, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai universităților. ISJ Dolj colaborează în acest demers cu Camera de Comerț și Industrie, Universitatea de Medicină și Farmacie și Universitatea din Craiova. În comisii vor fi incluși și reprezentanți ai consiliilor locale.
Subiectele pentru concurs sunt stabilite la nivel național, astfel că fiecare județ va organiza probele pe baza acelorași cerințe.
Proba de evaluare a competențelor, pe 13 octombrie
Prima etapă a concursului va avea loc pe 13 octombrie. Candidații vor susține proba pentru evaluarea competențelor, prin care sunt verificate capacitățile și aptitudinile personale. Rezultatele acestei probe vor fi afișate în aceeași zi.
Proba scrisă, pe 20 octombrie
Proba scrisă este programată pentru 20 octombrie, iar rezultatele vor fi comunicate în aceeași zi.
În perioada 21 octombrie, 4 noiembrie, comisiile de interviu vor evalua administrativ proiectele planurilor manageriale și proiectele planurilor de acțiune depuse de candidați.
Interviurile vor avea loc între 12 și 27 noiembrie.
Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct vor fi afișate pe 9 decembrie.
„O școală merge bine atunci când echipa de conducere este performantă"
Inspectorul școlar general al ISJ Dolj îi încurajează pe profesorii care îndeplinesc condițiile să participe la concurs și consideră că experiența și rezultatele obținute la clasă pot reprezenta un punct de plecare pentru o funcție de conducere.
"Îi încurajez pe toți colegii noștri, care îndeplinesc condițiile, să participe la aceste concursuri. Performanța de la clasă a fiecăruia dintre noi poate fi continuată și prin dorința de accedere într-o funcție de conducere", a spus Daniel Ion.
El susține că profesorii care au demonstrat că pot obține rezultate în activitatea didactică ar trebui să se implice și în managementul școlilor.
"Cred că aceia dintre noi care au demonstrat că pot produce rezultate frumoase în activitatea de la clasă trebuie să se implice și în activitatea de management. O școală merge bine atunci când echipa de conducere este performantă, când echipa de conducere are o comunicare bună cu autoritățile locale, cu părinții și când lucrurile astea nu se întâmplă doar pe hârtie, făcând niște parteneriate pe care le semnăm unii sau alții", a declarat inspectorul școlar general al ISJ Dolj.
Condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească pentru înscriere sunt prezentate pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.
Vizualizări: 159
Trimite pe WhatsApp

