Investiții de aproape 26 de milioane de euro la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin. Se apropie finalizarea lucrărilor de modernizare

Spitalul Județean de Urgență din Drobeta-Turnu Severin beneficiază de investiții de aproape 26 de milioane de euro pentru modernizare, extindere și dotare, prin proiecte finanțate din fonduri europene și din bugetul Consiliul Județean Mehedinți.
Potrivit unei postări publicate de ADR Sud-Vest Oltenia, cele trei proiecte derulate la unitatea medicală însumează peste 26 de milioane de euro. Din această sumă, finanțarea nerambursabilă depășește 16,8 milioane de euro, iar contribuția Consiliului Județean Mehedinți este de peste 9,1 milioane de euro.
Cel mai amplu proiect, evaluat la peste 20 de milioane de euro, vizează modernizarea, recompartimentarea și eficientizarea energetică a corpului principal al spitalului. Lucrările, aflate în faza finală, includ reabilitarea unei suprafețe de peste 17.700 de metri pătrați, reorganizarea circuitelor medicale, instalarea unor sisteme moderne de climatizare, recompartimentarea saloanelor și modernizarea infrastructurii medicale.
Un alt proiect a vizat extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat de Specialitate, unde au fost amenajate cabinete medicale noi, săli de tratament și spații pentru investigații imagistice, inclusiv pentru tomografie computerizată.
De asemenea, prin fonduri europene a fost extinsă și dotată și Unitatea de Primiri Urgențe. În cadrul proiectului a fost construit un heliport destinat intervențiilor medicale de urgență și transferului pacienților în cazuri critice. Investiția a inclus și extinderea spațiilor UPU, amenajarea căilor de acces pentru ambulanțe și elicopter, precum și achiziția de echipamente medicale.
La vizita de lucru organizată la obiective au participat președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, reprezentanți ai Autorității de Management, managerul spitalului, Eleonora Bobîlcă, și directorul de îngrijiri medicale, Elena Bololoi.
„La Severin vedem unele dintre cele mai importante investiții realizate în sănătate în regiunea noastră. Sunt proiecte mari, complexe, care înseamnă condiții mai bune pentru pacienți și infrastructură modernă pentru intervențiile de urgență”, a declarat Stelian Bărăgan.
Vizualizări: 105
Trimite pe WhatsApp






