(închide)

Locuri de vis din România, ideal de vizitat toamna!

 

Mihai Oculeanu, ghid naţional şi montan, vă dă câteva ponturi.

Turul bisericilor fortificate. Dacă sunteţi pasionaţi de istorie, legende şi tradiţii, faceţi un circuit al bisericilor fortificate din zona Braşov – Sighişoara. Sunt spectaculoase, de la arhitectură, vechime, până la poveştile care s-au ţesut în jurul lor. Una se află în satul Viscri, loc care l-a fermecat pe prinţul Charles. Pornind spre Sighişoara, vă puteţi opri la Biserica Fortificată Mesendorf, din localitatea cu acelaşi nume. Cheia se găseşte la un localnic din sat, ne atenţionează ghidul. Mai puteţi vedea biserica din Saschiz, apoi înnopta la Sighişoara. A doua zi, vizitaţi biserica Mălâncrav, după care mergeţi mai departe spre una dintre cele mai frumoase biserici fortificate de la noi, Biertan. „Se spune că aici, timp de 300 de ani, s-a înregistrat un singur divorţ. De ce? Pentru că cei care aveau această intenţie erau închişi împreună într-o încăpere, timp de 4 până la 6 săptămâni. Ca să se mai gândească... Li se dădea doar un rând de tacâmuri pe care erau nevoiţi să le împartă între ei”, povesteşte Mihai. Ultima oprire va fi la Biserica Alma Vii, din satul cu acelaşi nume.
Măgura şi Peştera. Sunt unele dintre cele mai frumoase sate de la noi, cu pajişti întinse, căpiţe de fân, turme de oi şi case aruncate ici-colo, ca într-un tablou în care te pierzi cu privirea. Toamna, coloritul acestui “tablou” îţi taie respiraţia. “Sunt două căi de acces: una prin Bran-Moeciu, de unde se mai fac 7 km până în Peştera, alta dinspre Zărneşti prin Piatra Craiului până în Măgura, însă drumul forestier e mai dificil. Îţi ia puţin peste o oră să parcurgi pe jos drumul dintre cele două sate. Sunt multe de făcut şi de văzut în zonă, de la plimbări pe uliţe pitoreşti, până la trasee pe munte”, spune Mihai Oculeanu. În Peştera, numit şi “satul dintre nori”, se poate vizita Peştera Liliecilor, se pot face drumeţii prin Prăpăstiile Zărneştilor, până pe creastă la Vârful Ascuţit sau până la Cabana Curmătura. Din Satul Măgura puteţi urca şi în Şaua Măgura, de unde aveţi panorama asupra ambelor sate, a masivului Pietrei Craiului şi a Munţilor Bucegi. Bicicliştii au la dispoziţie trasee marcate şi tot aici este “raiul” pasionaţilor de fotografie. Potrivit ghidului montan şi organizatorului de drumeţii, în zonă sunt multe pensiuni şi localuri în care puteţi mânca bunătăţi tradiţionale.

Munţii Măcinului. Sunt o altă destinaţie superbă de toamnă pentru pasionaţii de drumeţii. Ajungeţi la ei de pe Autostrada Slobozia-Brăila fie pe podul de la Hârşova, fie cu bacul la Smârdan. “Se pot face mai multe trasee. Unul pleacă din localitatea Greci spre vârf, e marcat cu triunghi albastru şi se face în 4-5 ore, altul porneşte de la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din localitatea Măcin, are o dificultate scăzută şi se parcurge în 4-6 ore. De asemenea, sunt multe trasee pentru pasionaţii de biciclete şi trasee de escaladă. În perioada aceasta, cel mai frumos traseu din Munţii Măcinului e Culmea Pricopanului, peisajele sunt spectaculoase”, aflăm de la specialistul în călătorii.

Pe Dealul Mare, în judeţele Prahova şi Buzău, sunt mai multe crame şi conace unde se pot face degustări de vinuri, servite alături de brânzeturi şi bucate tradiţionale. “În Valea Călugărească există un muzeu al vinului numit Crama 1777, o reconstituire a celei mai vechi crame din anul 1777. Vei găsi aici vinuri cu diverse plante medicinale, vei afla istoria acestei licori bahice şi cum poate ea fi folosită atât ca aliment, cât şi ca medicament. De aici vă puteţi duce către localitatea Năieni din Buzău, unde veţi vedea Biserica Dintr-o Piatră, Chilia lui Ambrozie şi Tabăra de Sculptură”, ne recomandă Mihai Oculeanu.

Galerie foto


Vizualizări: 226

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste