Managerul Spitalului Municipal Calafat, în conflict de interese după decizii care au vizat-o pe soția sa

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unui conflict de interese administrativ în cazul lui Dorin-Stelian Niță, manager al Spitalului Municipal Calafat, județul Dolj.
Potrivit inspectorilor de integritate, acesta ar fi emis, la 19 aprilie 2021, o decizie prin care soția sa a preluat atribuțiile funcției de medic șef al Secției Pediatrie.
De asemenea, ANI susține că managerul a aprobat fișele de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale acesteia, precum și referatele de necesitate întocmite la nivelul secției în perioada 7 mai 2021–17 noiembrie 2025, documente care purtau avizul soției sale în calitate de șef de secție.
Inspectorii de integritate apreciază că aceste demersuri au fost realizate cu încălcarea prevederilor art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Cazul face parte dintr-o serie de verificări finalizate recent de ANI. Instituția a anunțat că a constatat abateri de la regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese în cazul a 14 persoane și a sesizat organele de urmărire penală în cazul unei persoane vizate de prevederile Legii nr. 176/2010.
Vizualizări: 131
Trimite pe WhatsApp

