(închide)

Medici din Dolj, reținuți pentru decontări fictive la CAS. Au inventat gărzi pentru a încasa bani de la stat

 

Patru femei, cadre medicale din județul Dolj, au fost reținute joi, în cadrul operațiunii „JUPITER”, fiind acuzate de înșelăciune, fals informatic, delapidare, fals intelectual și uz de fals.

Cele patru persoane sunt suspectate că, în perioada 2020 – ianuarie 2025, ar fi fost implicate într-un amplu mecanism de fraudare a Casei de Asigurări de Sănătate Dolj, prin decontarea fictivă a unor servicii de gardă în centre de permanență din județ.

Potrivit anchetatorilor, ar fi fost transmise informatic date nereale pentru a justifica aproximativ 14.500 de ore de gardă care, în realitate, nu ar fi fost prestate. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 955.250 lei.

Mai mult, în cadrul anchetei s-a descoperit că un medic de familie ar fi încheiat un contract fictiv de muncă cu un medic de medicină generală, în scopul încasării nelegale a altor sume de bani de la C.A.S. Dolj.

Medicii implicați ar fi întocmit în fals state de plată, în urma cărora ar fi fost obținute ilegal alte aproximativ 100.000 de lei.

„În urma probatoriului administrat, cele patru cadre medicale au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Dolj. Totodată, au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurența sumei ce constituie prejudiciu în dosar”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu. 

Astăzi, Parchetul urmează să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Craiova cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor patru persoane.

Cercetările sunt în plină desfășurare.

Vizualizări: 207

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste