(închide)

Ministrul Rafila: Ne tratăm de multe ori pacienţii în mod distant; au nevoie de foarte multă atenţie, empatie

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, joi, la Iaşi, că de multe ori pacienţii sunt trataţi de personalul medical cu atitudini distante, deşi ei au nevoie nu doar de tratamentul specific afecţiunilor lor, ci şi de "foarte multă empatie, foarte multă grijă".

"Comportamentul uman lipseşte de foarte multe ori şi încrederea în sistemul public, în general, şi sistemul de sănătate, în particular, este afectată datorită faptului că ne tratăm de multe ori pacienţii într-un mod distant, când ei au nevoie de foarte multă atenţie, de foarte multă empatie, foarte multă grijă", a afirmat Alexandru Rafila la inaugurarea oficială a Laboratorului de Radiochirurgie Stereotactică de tip Leksell Gamma Knife din cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Ministrul Sănătăţii a declarat totodată că este nevoie de o mai puţină politizare a sistemului de sănătate din România.

"Dacă vrem să îmbunătăţim sistemul de sănătate din România, trebuie să lucrăm foarte mult în educarea oamenilor, în general, educarea personalului medical şi să reuşim să fim într-adevăr oameni şi să politizăm mai puţin lucrurile", a spus ministrul.

Acesta a dat exemplul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, unde de trei săptămâni funcţionează Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Leksell Gamma Knife.

"(Spitalul de Neurochirurgie - n.r) este un spital în subordinea Consiliului Judeţean Iaşi, laboratorul a fost început în timpul unei administraţii, continuat de cealaltă administraţie. Este un exemplu de continuitate. Cred că el nu este dedicat unui scop politic, ci este dedicat oamenilor din acest judeţ şi din această ţară. Oamenii, în marea lor majoritate, au sau nu opţiuni politice, dar au nevoie de servicii medicale. Cred că datoria noastră este să-i servim indiferent din partea cărui partid politic şi să încercăm să rezolvăm problemele de sănătate ale oamenilor din România", declarat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a lăudat totodată nu doar perfomanţa managerială a Spitalului de Neurochirurgie, ci şi intenţia de a transforma unitatea medicală într-un centru de excelenţă în domeniu.

Continuarea pe https://www.agerpres.ro/sanatate/2022/08/25/rafila-ne-tratam-de-multe-ori-pacientii-in-mod-distant-au-nevoie-de-foarte-multa-atentie-empatie-grija--968900

Vizualizări: 275

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste