Motrean admis la cea mai bună universitate din Canada și America de Nord cu bursă totală! Va face cercetare

 

Răducu Gabriel Vișan, un tânăr genial plecat de pe băncile Colegiului Național „George Coșbuc” din Motru, a fost admis la prestigioasa University of British Columbia (UBC) din Vancouver, Canada. Acesta a obținut o bursă totală de studii, urmând să activeze în cadrul universității ca cercetător. În 2024 tânărul a fost admis la Universitatea Tehnică Delft din Țările de Jos. La nici un an de când a început studiile, Răducu Vișan, datorită rezultatelor academice obținute în primul an de studiu, a primit postul de asistent universitar profesor și  predă studenților de anul II. Tot datorită parcursului său academic, motreanul a fost desemnat „student cu onoruri al TU Delft”, fiind selectat și pentru o bursă de cercetare oferită de statul olandez!

În prezent, Răducu Vișan este student în anul al doilea al programului de licență în Aerospace Engineering la University of Technology Delft (TU Delft). În anul al treilea, care este și ultimul an al programului, studenții trebuie să urmeze timp de un semestru un domeniu complet diferit de specializarea lor principală. Acest program se numește „minor”. În urmă cu puțin timp, Răducu Vișan a primit vestea că a fost admis la University of British Columbia, acolo unde va face cercetare. 

Performanța este cu atât mai mare cu cât University of British Columbia este recunoscută la nivel global ca fiind una dintre cele mai bune instituții de învățământ superior și cercetare din Canada și din întreaga Americă de Nord.

„În anul meu au existat oportunități foarte limitate pentru universități din afara Europei: un singur loc pentru Canada, patru locuri pentru Statele Unite, patru pentru Australia și 28 pentru Asia, în condițiile unei cohorte de aproximativ 440 de studenți. Din acest motiv, competiția pentru destinațiile din afara Europei a fost foarte mare. Procesul de selecție s-a bazat pe mai multe criterii: media obținută în primul an, condiția de a nu fi picat niciun curs, dar și CV-ul, scrisorile de recomandare și alte activități academice”, a spus Răducu Vișan pentru Pagina Olteniei.

A fost admis pe singurul loc disponibil. Marea sa dorință a fost dintotdeauna să studieze în America de Nord. „După publicarea listei universităților partenere, am observat că University of British Columbia din Vancouver era una dintre cele mai prestigioase opțiuni disponibile. Deși exista un singur loc, iar în anul precedent fusese admis studentul cu cea mai mare medie din promoție, am decis să aplic. În cele din urmă, am fost admis pentru un semestru de cercetare la University of British Columbia. În cadrul aplicației a trebuit să alegem cinci opțiuni, în ordinea preferințelor. Am inclus și câteva universități din Marea Britanie, însă principala mea dorință a fost dintotdeauna să studiez în America de Nord”, a declarat Răducu Vișan, originar din municipiul Motru.

Admiterea la University of British Columbia cu o bursă completă reprezintă validarea supremă a potențialului său. Programele de cercetare de la UBC sunt finanțate masiv, iar faptul că universitatea canadiană a decis să îi acopere integral taxele de școlarizare și costurile de trai demonstrează că proiectele propuse de tânărul român au o valoare științifică excepțională.

La Vancouver, Răducu va avea acces la laboratoare de ultimă generație și va colabora cu profesori de top la nivel mondial pentru a dezvolta tehnologii ale viitorului.

„Consider că un rol important în această reușită l-au avut proiectele din CV, cum ar fi cercetarea la Organizatia Europeana de Cercetare Nucleara (CERN), Geneva, pozițiile de asistent universitar la cursurile de programare, fizica particulelor si analiza și scrisoarea de recomandare primită din partea profesorului alături de care desfășor activitate de cercetare în domeniul aeroacusticii și al mecanicii fluidelor”, a mai spus tânărul. 

Succesul lui Răducu Vișan pune județul Gorj pe harta excelenței academice internaționale. El devine o sursă majoră de inspirație pentru elevii din România și nu numai,demonstrând că pasiunea pentru știință, dublată de o muncă titanică, poate deschide porți la care unii nici nu îndrăznesc să viseze! Felicitări, Răducu! 

Vizualizări: 1,223

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste