(închide)

Noaptea cercetătorilor europeni, la Târgu Jiu

 

 Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Tg-Jiu, în colaborare cu Primăria Municipiului Tg-Jiu, Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Tg-Jiu și cu Universitatea de Vest din Timișoara, vă invită la „Noaptea Cercetătorilor Europeni - 2023”, eveniment de anvergură finanțat de Comisia Europeană, dedicat științelor și cercetătorilor științifici, derulat în data de 29 septembrie 2023, începând cu ora 17.00. 

Amplul eveniment va avea loc în sala de sport și laboratoarele Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, în amfiteatrul 016 – Facultatea de Inginerie din Cadrul Universității „Constantin Brâncuși”, precum și pe Calea Eroilor din Tg-Jiu. 

Acest eveniment se adresează tuturor persoanelor interesate de miracolul științific, pasionate de experimente și dornice de cunoaștere permanentă.

În cadrul acestui regal științific, ne vom bucura de conferințele „Cea mai bună dintre lumi” (susținută de reputatul profesor Alexandru Mironov) și „Eclipsa din insula misterioasă” (susținută de d-l Cătălin Beldea).

 

 

 

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste