O nouă etapă de dezinsecție aeriană, programată la Craiova la sfârșitul săptămânii

 

Salubritate Craiova anunță că va desfășura, în perioada 20-21 iunie, o nouă etapă de dezinsecție aeriană pe domeniul public al municipiului Craiova. Intervențiile sunt programate să aibă loc dimineața, între orele 6:00 și 11:00, în funcție și de condițiile meteorologice.

Acțiunea va viza principalele lacuri de pe raza municipiului, respectiv lacul din Parcul „Nicolae Romanescu”, Lacul Tanchiștilor, Lacul Valea Fetii, Lacul Făcăi, lacul din Grădina Botanică, Lacul Valea Șarpelui și lacul de la Hanul Doctorului. De asemenea, tratamentele vor fi efectuate în parcuri, grădini publice și în zonele verzi din cartierele orașului.

Potrivit operatorului de salubritate, suprafața totală care va fi supusă dezinsecției este de aproximativ 800 de hectare.

Combaterea insectelor dăunătoare se va realiza prin pulverizare cu sistem ULV (Ultra Low Volume), utilizând produsul Vectobac WG, încadrat în grupa a III-a de toxicitate și avizat de Ministerul Sănătății.

Reprezentanții SC Salubritate Craiova precizează că, potrivit fișei de securitate a produsului, soluția utilizată nu este periculoasă pentru mediu și nu prezintă riscuri pentru oameni, animale, pești sau păsări.

Autoritățile recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în zonele în care se desfășoară operațiunile, precum și imediat după finalizarea acestora. Totodată, apicultorii sunt sfătuiți să ia măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine pe durata intervențiilor.

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste