Olguța Vasilescu: „Spitalul de Pediatrie din Craiova este gata. Urmează recepția și amenajările exterioare”

 

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că lucrările spitalul de pediatrie au fost finalizate, urmând etapa de recepție a clădirii, amenajarea curții și a locului de joacă. După încheierea acestor proceduri, Secția de copii a Spitalului Municipal Filantropia va putea fi mutată în noua unitate.

„Spitalul de pediatrie din Craiova este gata! Urmează recepția clădirii, amenajarea curții și a locului de joacă și apoi se va putea muta secția de copii a Spitalului Municipal Filantropia”, a scris Olguța Vasilescu pe Facebook. 

Potrivit acesteia, lucrările au început în urmă cu doi ani, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, depus de Consiliul Județean Dolj, instituție care deține clădirea. Investiția a inclus consolidarea structurii pentru creșterea rezistenței la seisme, refacerea arhitecturii interioare și exterioare, modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare, precum și montarea de panouri fotovoltaice pentru îmbunătățirea performanței energetice.

Edilul a precizat că a vizitat amplasamentul împreună cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, reprezentanții constructorului și echipa de implementare a proiectului.

„Consiliul Județean a fost de acord să reloce și centrul maternal din cadrul Direcției de Asistență și Protecție Socială Dolj, astfel încât să putem beneficia de întreaga clădire și să extindem serviciile”, a mai spus Vasilescu.

Primarul Craiovei a subliniat că realizarea investiției reprezintă o promisiune asumată de administrația PSD și are ca obiectiv creșterea calității serviciilor medicale oferite copiilor.

„Este o promisiune pe care administrația PSD a făcut-o acum câțiva ani și care este onorată, pentru că ne interesează creșterea calității actului medical, mai ales când acesta se adresează copiilor”, a conchis Olguța Vasilescu.

Galerie foto








Vizualizări: 241

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste