Percheziții DIICOT la Dubova:. Administrator de pensiune, reținut pentru fraude informatice și plăți ilegale

Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, administrator al unei unități hoteliere din localitatea Dubova, județul Mehedinți, este cercetat după ce a folosit datele mai multor carduri bancare emise în străinătate pentru a face plăți frauduloase de zeci de mii de lei.
Potrivit anchetatorilor, în decembrie 2025, acesta ar fi utilizat în mod repetat datele unor carduri emise de instituții financiar-bancare din SUA, Argentina, Chile și Germania pentru a efectua tranzacții neautorizate de titularii acestora.
Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi reușit să efectueze patru plăți frauduloase, în valoare totală de 80.000 de lei. De asemenea, ar fi încercat alte 26 de tranzacții, în valoare de aproximativ 770.000 de lei, însă acestea au fost respinse.
Miercuri, 13 mai, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au făcut patru percheziții domiciliare la locuințele suspectului.
În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat aparatură folosită pentru inscripționarea cardurilor cu bandă magnetică, carduri nescripționate și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii DIICOT Craiova au dispus reținerea bărbatului pentru infracțiuni de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și operațiuni ilegale cu dispozitive informatice.
Joi, 14 mai, procurorii au sesizat Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.
Vizualizări: 117
Trimite pe WhatsApp


