(închide)

Peste 200 de polițiști gorjeni, mobilizați pentru minivacanța de Rusalii

 

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a anunțat că, în perioada 6–9 iunie, peste 200 de polițiști vor fi zilnic la datorie, pentru a asigura liniștea și siguranța cetățenilor în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor.

Forțele de ordine vor acționa în sistem integrat, alături de alte instituții cu atribuții în domeniul siguranței publice, în special în zonele unde au loc manifestări religioase sau evenimente cu public numeros.

Potrivit reprezentanților IPJ Gorj, se va acționa pentru prevenirea infracțiunilor stradale, a furturilor din autoturisme sau din buzunare, dar și pentru identificarea persoanelor urmărite de lege. Zonele din apropierea lăcașurilor de cult vor beneficia de prezența echipelor mixte de ordine publică, în vederea menținerii unui climat sigur pe durata ceremoniilor religioase.

Totodată, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere de circulație, pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor. Vor fi vizați în mod special șoferii care adoptă un comportament agresiv în trafic, circulă cu viteză excesivă sau se urcă la volan sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.

Poliția recomandă cetățenilor să adopte o conduită preventivă, să respecte indicațiile legale și să evite lăsarea obiectelor la vedere în autoturisme. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să se informeze în prealabil asupra condițiilor de trafic, folosind platforma Infotrafic de pe site-ul Poliției Române.

Vizualizări: 59

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste