Peste un milion de hectare de teren afectate de secetă
Suprafaţa totală afectată de secetă a depăşit 1,076 milioane hectare la data de 10 noiembrie 2022, iar raportarea a fost făcută în 37 de judeţe şi municipiul Bucureşti, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Principalele culturi de toamnă afectate de secetă sunt cele cu grâu, triticale - 189.339 ha, orz, orzoaică, ovăz, secară - 30.698 ha şi rapiţă - 26.805 ha, iar cele de primăvară sunt: porumb - 474.5501 ha, floarea soarelui - 238.813 ha, soia - 39.109 ha, plante furajere - 44.772 ha.
Potrivit MADR, au raportat culturi afectate de secetă judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti.