PNL Craiova: „Noul regulament al parcărilor nu rezolvă problemele orașului, ci adaugă o nouă taxă pentru cetățeni”

 

Astăzi, la sediul PNL Craiova, a avut loc o conferință de presă susținută de Teodor Sas, președintele organizației municipale, și de consilierul local Florin Gătejescu. Discuțiile s-au axat pe două teme de maxim interes pentru craioveni: fluidizarea traficului rutier și proiectul de regulament privind parcările de reședință propus de Primăria Craiova.

Reprezentanții PNL au criticat lipsa de soluții reale pentru aglomerația din trafic și au cerut măsuri urgente pentru îmbunătățirea mobilității urbane.

În privința parcărilor de reședință, liberalii au atras atenția asupra modului defectuos în care a fost conceput proiectul și au solicitat o consultare publică reală, în care vocea cetățenilor să fie auzită.

„Acest regulament a fost realizat în grabă și nu răspunde realităților cu care se confruntă cetățenii Craiovei. Este aberant să faci un asemenea document fără să existe investiții prealabile în parcări publice, deși Primăria a cumpărat terenuri de milioane de euro în ultimii ani. În loc să ofere soluții, regulamentul introduce o nouă taxă pentru cetățeni, fără a aduce beneficii concrete”, a declarat liderul liberal.

Teodor Sas a explicat că, în multe zone ale orașului, numărul locurilor de parcare este mult subdimensionat comparativ cu necesarul real. „În zona centrală, există blocuri turn cu sute de apartamente și doar 15 locuri de parcare disponibile. În aceste condiții, regulamentul devine imposibil de aplicat”, a punctat acesta.

De asemenea, orarul stabilit de regulament ridică numeroase semne de întrebare. Cetățenii plătesc un loc pe care îl pot folosi abia după ora 17:00. „Ce se întâmplă dacă un locatar termină programul mai devreme și găsește locul ocupat? Cine îi asigură dreptul pentru care plătește? În plus, vom ajunge să plătim de trei ori aceeași parcare: actuala taxă de 110 lei, parcările cu SMS și noua taxă pentru parcarea de reședință”, a mai adăugat Sas.

Un alt punct central al conferinței a vizat situația traficului rutier din municipiu, care, potrivit reprezentanților PNL, a devenit un adevărat blocaj zilnic.

„De 7-8 ani atragem atenția asupra faptului că descărcarea Drumului Expres în Drumul Toamnei va genera blocaje majore. Din păcate, s-a întâmplat exact ceea ce am spus, iar Primăria a ales să ignore avertismentele noastre. Astăzi, traficul în acea zonă este paralizat în orele de vârf”, a subliniat președintele PNL Craiova.

Acesta a reamintit și de situația nerezolvată a Pasajului Gârlești, despre care nu s-a mai comunicat nimic concret, precum și de necesitatea urgentă a unui pasaj peste calea ferată pe strada Brazda lui Novac, care să conecteze Aleea Rozelor de această arteră. „Orașul este deja sufocat de trafic, dar dacă nu se intervine acum cu soluții de infrastructură, Craiova riscă să devină complet nefuncțională”, a avertizat președintele PNL Craiova.

Liderul liberal a mai punctat și alte probleme de sistematizare: intersecția de la gară, unde marcajele incorecte duc la blocaje frecvente, precum și interdicțiile de circulație cum ar fi cea care împiedică șoferii să facă stânga spre Bariera Vâlcii de pe Bulevardul Decebal, care au dus la congestionarea Bulevardului Carol I.

Cetățenii pot trimite sugestii pe adresa [email protected].

În completarea discuțiilor, consilierul local PNL Florin Gătejescu a subliniat caracterul incomplet al proiectului de regulament privind parcările.

„Documentul nu face nicio referire la numărul real de mașini înmatriculate în Craiova și nici la necesarul de locuri de parcare. În ultimii ani s-au ridicat blocuri în cartiere de case, ceea ce va duce la un dezechilibru major atunci când se va pune problema amenajării de parcări de reședință. În plus, regulamentul nu prevede obligativitatea existenței ITP-ului și a asigurării pentru mașinile care solicită un loc de parcare. Aceste prevederi există în alte municipii, dar lipsesc inexplicabil la Craiova”, a spus Gătejescu.

El a atras atenția și asupra situației zonei Judecătoriei, unde spațiile existente sunt insuficiente pentru angajați, locatari și cetățenii care au nevoie de acces la instituții. „Acolo trebuia prevăzută o parcare publică, nu impuse restricții care nu rezolvă nimic”, a precizat consilierul local.

Totodată, Gătejescu a criticat lipsa unor măsuri sociale și ecologice. „Primăria își asumă doar salubrizarea parcărilor, dar nu și deszăpezirea, deși este o obligație clară. În ceea ce privește facilitățile, există doar două categorii vizate: persoanele cu dizabilități și veteranii de război, respectiv foștii deținuți politici, care au o vârstă foarte înaintată. Nu se face nicio referire la pensionarii cu venituri mici sau la persoanele care conduc mașini electrice, deși există o politică națională care încurajează utilizarea acestora prin scutiri de taxe.”

De asemenea, Gătejescu a menționat faptul că regulamentul limitează numărul de locuri de parcare pentru un imobil la unul singur, deși în multe familii există mai multe mașini. Totodată, nu sunt prevăzute reglementări clare pentru mașinile firmelor de curierat sau de aprovizionare, care au nevoie de spații de parcare temporare pentru a-și desfășura activitatea.

PNL Craiova face apel la cetățeni să transmită sugestii și sesizări pe adresa de e-mail [email protected], pentru a putea fi integrate în demersurile politice și administrative ale consilierilor locali ai partidului.


 
 

Vizualizări: 83

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste