Poliția Dolj, bilanț de weekend. Infracțiuni descoperite, amenzi consistente și acțiuni preventive

 

Peste 350 de polițiști din Dolj au acționat zilnic, în acest sfârșit de săptămână, pentru menținerea ordinii publice, creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, Cristian Grigorescu, polițiștii au intervenit la aproximativ 220 de solicitări ale cetățenilor, dintre care 117 au fost semnalate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

În perioada menționată au fost sesizate 91 de infracțiuni, dintre care 15 au fost constatate din oficiu de către polițiști. Din totalul faptelor penale înregistrate, 41 au fost infracțiuni contra persoanei, 22 contra patrimoniului, 12 infracțiuni la regimul rutier și 16 din alte domenii.

Pe linie contravențională, polițiștii au aplicat 692 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor depășind 200.000 de lei.

O atenție deosebită a fost acordată siguranței traficului rutier. Polițiștii au folosit aparate radar, etilotest și drugtest pentru depistarea șoferilor care depășesc limitele legale de viteză sau conduc sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive. În zonele cu trafic intens au fost organizate acțiuni punctuale pentru supravegherea și fluidizarea circulației, precum și pentru prevenirea blocajelor.

În urma controalelor, 36 de conducători auto au fost scoși din trafic și au rămas fără permis de conducere, fiind considerați un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. De asemenea, 27 de autovehicule care prezentau deficiențe tehnice și nu ofereau siguranță în circulație au fost oprite din a mai circula, iar certificatele de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Pe lângă activitățile de control și intervenție, polițiștii doljeni au desfășurat și 17 acțiuni de informare destinate prevenirii infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, precum și combaterii criminalității informatice. Autoritățile transmit că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în scopul creșterii gradului de siguranță a comunității.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste