Polițiști de la Înmatriculări Dolj, reținuți pentru mită la dosare auto

 

Patru polițiști din cadrul Serviciului Permise și Înmatriculări Dolj au fost reținuți, după ce procurorii au stabilit că, în schimbul unor sume între 50 și 150 de lei, facilitau înmatricularea unor autovehicule fără respectarea procedurilor legale. Potrivit anchetatorilor, polițiștii acceptau dosare depuse de intermediari, persoane care nu figurau în contractele de vânzare, fără procuri autentice și fără programare.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj susțin că agenții solicitau și încasau bani peste tarifele oficiale, eliberând chitanțe doar pentru o parte din sumă. Restul banilor ar fi fost păstrat ca mită.

Verificările au vizat activitățile desfășurate în octombrie 2025 în cadrul Compartimentului de Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Craiova. Dosarele erau procesate rapid, indiferent dacă documentația era incompletă sau dacă titularul nu era cel înscris în acte. Pe lista operațiunilor intrau atât înmatriculări provizorii și definitive, cât și radieri.

„În timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cei patru agenți au efectuat activități specifice de înmatriculare și radiere a vehiculelor, primind sume de bani mai mari decât cele pentru care au emis chitanță, fără intenția de a returna diferența", arată Parchetul în comunicat.

Ieri, polițiștii au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Ancheta continuă în acest caz. 

Vizualizări: 73

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste