Polițiștii doljeni, în parteneriat cu jandarmii și profesorii, pentru prevenirea bullyingului în școli

 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, în colaborare cu jandarmi și polițiști locali, au desfășurat ieri, 9 octombrie, o amplă acțiune de prevenire și siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Dolj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, acțiunea, coordonată de Biroul Siguranța Școlară, s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, Grupării de Jandarmi Mobile Craiova și al Poliției Locale a Municipiului Craiova, fiind verificate peste 170 de unități de învățământ din județul Dolj.

Obiectivele acțiunii au fost prevenirea bullyingului și a altor comportamente de risc în rândul elevilor, verificarea unităților comerciale din apropierea școlilor pentru prevenirea vânzării de produse interzise minorilor (alcool, tutun, energizante), promovarea unui comportament responsabil în spațiul public, prevenirea faptelor penale și contravenționale în zona școlilor, creșterea siguranței rutiere pentru elevi și cadre didactice, precum și consolidarea parteneriatului între școală, familie și forțele de ordine.

Polițiștii rutieri au acționat pentru fluidizarea traficului și au sprijinit traversarea în siguranță a elevilor, în zonele intens circulate. 

În paralel, au fost efectuate controale la comercianții din proximitatea unităților de învățământ, cu scopul de a preveni accesul minorilor la produse interzise.

În incinta școlilor, polițiștii au purtat discuții interactive cu elevii, profesorii și părinții, abordând teme esențiale despre rolul fiecărui elev în menținerea unui climat educațional sigur și prietenos, recunoașterea și raportarea cazurilor de bullying precum și cu privire la respectarea regulilor de circulație de către elevi, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Un moment special l-a reprezentat prezența echipelor din cadrul Serviciului Criminalistic - Compartimentul Canin, care au efectuat verificări în perimetrul școlilor, rolului patrulelor canine fiind prevenirea infracționalității și asigurarea protecției elevilor.

Siguranța elevilor reprezintă o prioritate pentru Inspectoratul de poliție Județean Dolj, obiectivul principal fiind acela ca fiecare copil să ajungă la școală în siguranță, iar fiecare părinte să aibă încredere că educația se desfășoară într-un mediu protejat.

Galerie foto





Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste