Primăria Filiași tratează transparența cu indiferență. După 30 de zile, niciun răspuns despre jocurile de noroc

Primăria Filiași nu a reușit, în 30 de zile, să răspundă unei solicitări de informații publice privind hotărârea prin care Consiliul Local a restrâns activitatea jocurilor de noroc pe raza orașului.
Solicitarea, transmisă în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cuprinde nouă puncte și vizează informații elementare pe care administrația locală ar trebui să le dețină înainte de adoptarea unei hotărâri cu impact economic.
Au fost cerute date privind numărul operatorilor economici și al spațiilor autorizate, criteriile care au stat la baza diferențierii între operatorii care își pot continua activitatea și cei afectați de restricții, documentele care au fundamentat hotărârea, situația autorizațiilor aflate în vigoare, impactul bugetar estimat și valoarea taxelor încasate de primărie din activitatea jocurilor de noroc.
După mai bine de 30 de zile, instituția nu a transmis niciun răspuns.
Tăcerea administrației ridică semne de întrebare. Dacă o hotărâre a fost fundamentată pe date concrete și pe analize reale, acestea ar trebui să poată fi prezentate fără dificultate. Dacă documentele există, refuzul de a le comunica încalcă principiul transparenței instituționale.
Dacă nu există, situația este și mai gravă, întrucât ar însemna că o decizie cu efecte asupra unor operatori economici a fost adoptată fără o fundamentare solidă.
Printre informațiile solicitate se numără inclusiv numărul total al operatorilor și al spațiilor autorizate la data adoptării hotărârii. Este vorba despre date administrative pe care orice primărie le gestionează în activitatea curentă. Faptul că nici aceste informații nu au fost comunicate nici după expirarea termenului legal vorbește de la sine despre modul în care este tratată obligația de informare a cetățenilor.
Legea nr. 544/2001 stabilește clar obligația autorităților publice de a răspunde solicitărilor privind informațiile de interes public în termenele prevăzute de lege. În cazul de față, Primăria Filiași a ales să ignore solicitarea, fără explicații și fără documentele cerute.
În timp ce administrația locală susține că ia măsuri în interesul comunității, refuzul de a prezenta fundamentarea acestor decizii alimentează suspiciuni și afectează încrederea publică. O instituție care adoptă hotărâri importante, dar nu poate sau nu dorește să explice pe ce s-au bazat acestea, transmite un mesaj simplu. Transparența rămâne doar un principiu invocat în discursuri. În foarte multe discursuri.


Vizualizări: 216
Trimite pe WhatsApp

