(închide)

Recuperarea post-mastectomie. Când se poate începe, obiective, contraindicații și precauții

 

Recuperarea post-mastectomie este esențială pentru a îmbunătăți mobilitatea, a preveni complicațiile și a ajuta pacientele să revină la activitățile zilnice, spun reprezentanții Centrului de Recuperare Sfântul Nectarie din Craiova. 

Exercițiile post-mastectomie sunt importante pentru a reduce riscul de rigiditate la nivelul umărului și de limfedem (umflarea brațului pe partea afectată), precum și pentru a sprijini recuperarea generală.

Când se poate începe recuperarea post-mastectomie 

Potrivit specialiștilor Centrului de Recupere Sfântul Nectarie, în primele zile după operație, pacientele sunt încurajate să înceapă mișcări ușoare ale brațului și umărului afectat, pentru a menține circulația și pentru a preveni rigiditatea. De obicei, acestea includ mișcări simple și exerciții de respirație.

În prima săptămână post-operator, după îndepărtarea drenajului chirurgical și în funcție de starea inciziei, pacientele pot începe exerciții de întindere și mobilizare mai amplă a umărului, sub supravegherea unui kinetoterapeut.

Apoi, la 4-6 săptămâni post-operator, dacă incizia s-a vindecat bine și nu există complicații, recuperarea poate progresa spre exerciții de întărire și mobilitate mai intensă. De asemenea, pacientele pot începe exerciții mai avansate pentru a-și recăpăta forța și funcționalitatea.

Obiective

Recuperarea mobilității umărului și brațului afectat

Prevenirea limfedemului

Îmbunătățirea posturii și a forței musculare

Reducerea durerii și disconfortului.

Contraindicații și precauții 

Recuperarea trebuie realizată treptat și sub supravegherea unui kinetoterapeut specializat; 

Evitarea mișcărilor bruște sau a exercițiilor care provoacă durere intensă.

Pacientele trebuie să evite ridicarea de greutăți sau mișcările solicitante până când medicul le permite acest lucru.

Totodată, recuperarea post-mastectomie trebuie începută cât mai devreme posibil, dar cu atenție și treptat, pentru a evita complicațiile și pentru a asigura o vindecare completă. 

Kinetoterapia personalizată și exercițiile de reabilitare sub supraveghere pot accelera revenirea la o viață normală și activă, spun reprezentanții Centrului de Recuperare Sfântul Nectarie Craiova. 

CITEȘTE ȘI: Medicul Andrada Gheorghe, despre genele BRCA și riscul de apariție a cancerelor ereditare

Vizualizări: 317

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste