Școala de vară a Muzeului Olteniei ajunge în culele din Dolj. Elevii vor participa la ateliere despre natură și tradiții

Muzeul Olteniei organizează, în perioada 7-30 iulie, Școala de vară „La umbra culelor oltenești-De la roci, moluște, insecte și păsări până la motivul folcloric al spicelor de grâu”, un program educativ destinat elevilor din mediul rural. Activitățile se vor desfășura la Cula Cernăteștilor, din comuna Cernătești, și la Cula Izvoranu-Geblescu, din comuna Brabova.
Programul este organizat de Secția de Științele Naturii și Secția de Etnografie ale Muzeului Olteniei și își propune să îi familiarizeze pe copii cu patrimoniul natural și cultural al Olteniei prin ateliere interactive și activități practice.
La școala de vară vor participa elevi de la Școala Gimnazială Brabova, Școala Gimnazială Cernătești și Școala Gimnazială Grecești. Specialiștii muzeului vor susține prezentări și demonstrații dedicate biodiversității locale și simbolurilor din cultura tradițională românească, abordând teme precum insectele, moluștele, păsările, geologia și motivele folclorice.
La Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova, atelierele vor începe pe 7 iulie cu tema „Rădașca și prietenii ei”, dedicată lumii insectelor. Pe 9 iulie va avea loc un atelier despre ritualurile secerișului și ale facerii pâinii, iar pe 21 iulie participanții vor descoperi particularitățile geologice ale zonei și materialele folosite la construirea culei.
Programul se va încheia pe 23 iulie cu un atelier despre simbolistica cucului și a cocoșului în cultura populară, urmat de festivitatea de încheiere pentru activitățile desfășurate la Brabova.
La Cula Cernăteștilor, atelierele sunt programate începând cu 14 iulie și vor aborda teme precum melcul de livadă, bursucul, scoica de râu, ariciul și păsările întâlnite în apropierea comunităților. Ultima zi a școlii de vară, 30 iulie, va include atelierul „Păsările de lângă noi, curiozități și simboluri”, urmat de festivitatea de încheiere a proiectului.
Coordonarea proiectului este asigurată de muzeografii Trandafir Codruța, dr. Lila Gima și dr. Liviu Olteanu, iar activitățile vor fi susținute de o echipă interdisciplinară formată din specialiști ai Muzeului Olteniei din cadrul Secțiilor de Științele Naturii și Etnografie.
Prin acest program, Muzeul Olteniei urmărește să transforme cele două cule oltenești în spații de educație nonformală, în care elevii să descopere legătura dintre patrimoniul natural și tradițiile locale.
Vizualizări: 141
Trimite pe WhatsApp

