(închide)

Sudul Litoralului românesc, un imens şantier

 

Imagini dezolante în sudul Litoralului. Dacă în Mamaia, hotelierii s-au dat peste cap ca să atragă turişti, autorităţile din Eforie parcă au plecat în vacanţă. Asfaltul este spart, treptele sunt rupte, parcările sunt goale, iar aleile spre plajă sunt năpădite de buruieni.
Turiştii care au ales să petreacă vacanţa în staţiunea Eforie regretă amarnic. Este praf peste tot, străzile şi aleile sunt ”rupte”, iar drumul spre plajă este năpădit de bălării. Muncitorii care s-au apucat de reparat faleza au lăsat totul baltă, inclusiv materialele de construcţii, iar turiştii sunt nevoiţi să facă slalom printre dale şi borduri.

”Sunt furios! De aici se dădea ora exactă pe Litoral. Aici veneau străini din toată Europa, atraşi de frumuseţea acestei staţiuni. Punctul de vârf era complexul hotelier Panoramic - Amfiteatru - Belvedere, aşezat în semicerc, cu golful în faţă, unde venea la plajă toată staţiunea. Vin în fiecare an să vizitez Hotelul Panoramic şi nu îmi vine să cred că se degradează continuu, fără ca cineva să facă ceva. Este ireal ce se întâmplă aici!”, a declarat scriitorul Teodor Hossu-Longin, citat de Click.

Vizualizări: 253

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste