Târgu Jiu va găzdui Festivalul de Incluziune: Regândim educația!

În perioada 12–16 mai, Târgu Jiu va găzdui Festivalul de Incluziune: Regândim educația. Șase voluntari locali și șase voluntari internaționali din țări ale Uniunii Europene organizează împreună un eveniment care celebrează diversitatea, incluziunea și spiritul comunitar, adresat tuturor vârstelor. Festivalul este organizat de Asociația Colour Your Dreams în cadrul proiectului Corpul European de Solidaritate.
Timp de două luni, voluntarii au lucrat împreună pentru a pregăti un program dinamic, care să încurajeze incluziunea și înțelegerea în comunitate. „Am decis să mă alătur acestui proiect pentru că mi-am dorit să învăț mai multe despre educația incluzivă, în general, dar mai ales într-un context internațional”, a declarat Matilde Paquete, voluntară din Portugalia. Ea speră ca acest festival să fie un prilej de învățare și împărtășire de experiențe, dar și o activitate distractivă pentru toți participanții.
Printre activitățile festivalului se numără ateliere interactive, o proiecție de film, un concurs de decorat fursecuri la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu. De asemenea, momentele importante includ o seară culturală romă, care celebrează tradițiile și talentele comunității rome, precum și o plimbare comunitară prin oraș.
Coordonatorii proiectului sunt Alexandra Anton (inginer și jurnalist) Alina Ciolacu (fizioterapeut și profesor), ambele din Târgu Jiu. „Am ales să fiu parte din acest proiect pentru că este important să construim o comunitate cu o mentalitate sănătoasă despre incluziune. Este important să fim empatici și să educăm societatea că fiecare persoană contează”, crede Alina Ciolacu. Pentru Alexandra Anton, cel mai important este să arătăm că diversitatea ne face mai puternici. „Vizitatorii se pot aștepta la un festival plin de activități creative și momente reale de conexiune”, a spus aceasta.
În proiect sunt implicați și voluntari locali care desfășoară activități culturale în Târgu Jiu. „Organizarea unui festival incluziv la Târgu Jiu este esențială pentru promovarea unității, diversității și egalității de șanse în orașul meu”, spune voluntara Elena Claudia Cochiorv.
Programul Festivalului Incluziv:
12 mai – Concurs de decorat fursecuri, 8:00–12:00
Prima activitate a festivalului va avea loc la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu și va implica toți elevii școlii într-un concurs de decorat fursecuri. Vom avea mai multe standuri care vor prezenta creațiile fiecărui elev, alături de muzică și activități de pictură. La final, elevul câștigător va primi un premiu special.
13 mai – Joacă în parc: jocuri și activități incluzive pentru copii, 9:30–12:30, 16:30–19:30
Marți, Inclusive Fest Târgu Jiu invită copiii din diverse școli din oraș la o zi plină de activități și jocuri pentru toți, sărbătorind incluziunea. Evenimentul va avea loc în Parcul Coloanei Infinitului între 9:30 și 12:30. Vom avea activități sportive, jocuri de societate, face painting și multe altele. Între 16:30 și 19:30, activitățile vor fi deschise întregii comunități din Târgu Jiu.
14 mai – Atelier: Imaginăm școala viitorului, Zbor, 13:00–16:00
Vă invităm la un atelier de lucru în grup, discuții deschise și elaborarea unor propuneri pentru administrația locală în cadrul atelierului Ne imaginăm școala viitorului. Vom explora tema incluziunii în educația copiilor cu dizabilități din România și vom discuta cum ar putea arăta școlile incluzive în viitor. Atelierul are loc miercuri la Centrul de Tineret Zbor și este deschis publicului. În celelalte zile, vom organiza ateliere la școlile din Târgu Jiu. Atelierul va fi susținut în limba engleză, cu traducere în română.
Proiecție de film la Colegiul Național „Spiru Haret”: The Peanut Butter Falcon, 16:00–19:00
Tot miercuri, va avea loc o proiecție de film pe tema incluziunii. Filmul ales este The Peanut Butter Falcon: o poveste de prietenie și aventură care urmărește viața lui Zak, un tânăr cu sindrom Down, care decide să-și părăsească rutina și să-și urmeze visul.
15 mai – Seară culturală romă, Parcul Central, 16:00–19:00
Joi, Parcul Central va găzdui seara culturală romă — o oportunitate interculturală de a descoperi tradițiile rome, de a urmări dansuri pline de veselie, de a participa la un atelier de limbă romani și de a gusta preparate tradiționale.
16 mai – Plimbare urbană incluzivă: descoperim arta stradală cu accent pe accesibilitate. Locație: Liceul de Arte, Strada Griviței 34, 16:00–19:00
În ultima zi a festivalului vom vizita împreună câteva dintre lucrările unor artiști români și internaționali din centrul orașului. Însoțiți de muzică, vom discuta despre accesibilitatea orașului, rolul culturii și al artei urbane. Plimbarea începe la ora 16:00 în fața Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” și se încheie în Parcul Central în jurul orei 19:00.
Ceremonia de închidere 19:00–20:00
La finalul festivalului va avea loc o ceremonie de închidere în Parcul Central, unde ne vom lua rămas-bun de la festival împreună cu voluntarii.
Despre organizatori:
Asociația Colour Your Dreams a fost fondată în 2016 la Târgu Jiu, județul Gorj. Aceasta are ce domeniu de activitate lucrul cu copiii și tinerii cu oportunități reduse, cu accent pe copiii cu dizabilități și cei proveniți din zone rurale sau familii cu venituri reduse, participanți la fenomenul amplu al excluziunii sociale.
Corpul European de Solidaritate reunește tineri care doresc să contribuie la o societate mai incluzivă, susținând persoanele vulnerabile și răspunzând provocărilor sociale. Oferă o experiență inspirațională și formativă pentru tinerii care vor să ajute, să învețe și să se dezvolte.
Pentru mai multe informații, contactați:
Alexandra Anton — [email protected], 0720123595
Credite:
Voluntari locali: Mihai Stănescu Darius, Alexandra Badeu, Elena Claudia Cochiorv, Maria-Mirabela Săpunaru, Luiza Roșca, Mihai Barbu Silviu
Voluntari internaționali: Matteo Chiappini, Maya Zapparoli, Matilde Paquete, Jana Kolafová, Benedetta Casella, Victoria Vasquez
Coordonatoare de proiect: Alexandra Anton, Alina Ciolacu
Pagina de Instagram: https://www.instagram.com/inclusivefest.acyd/
Linktree: linktr.ee/inclusivetargujiu
Vizualizări: 110
Trimite pe WhatsApp