Tată reținut, fiu de 14 ani la volan. Urmărire pe timp de noapte în Gorj

 

Un dosar penal a fost întocmit de către polițiștii gorjeni, după ce un minor de 14 ani a fost surprins conducând pe DN 66, sub supravegherea tatălui său, care a fost reținut pentru 24 de ore.

Cercetările au continuat pe 7 aprilie față de adolescent și față de bărbatul de 39 de ani din Peșteana Jiu, cei doi fiind vizați pentru conducerea unui vehicul fără permis și încredințarea unui autovehicul unei persoane fără drept de a conduce.

Tatăl minorului a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Gorj.

Incidentul a avut loc în noaptea de 6 aprilie, în jurul orei 02:10, când polițiștii din Rovinari au depistat în flagrant minorul aflat la volan pe DN 66, în comuna Bâlteni. Acesta nu a respectat semnalul de oprire, a accelerat și a continuat deplasarea aproximativ doi kilometri. A părăsit apoi drumul național și s-a oprit pe un drum agricol, după ce autoturismul a rămas în pană.

La momentul intervenției, minorul se afla în locul conducătorului auto, iar în dreapta era tatăl său, din aceeași localitate. Cercetările continuă în cadrul dosarului penal.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste