Trei persoane rănite într-un accident pe DN 56, lângă Maglavit. Au fost duse la spital

Trei persoane au fost transportate la spital, în această după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 56, în afara localității Maglavit, județul Dolj.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, o femeie în vârstă de 70 de ani, din Craiova, aflată la volanul unui autoturism care circula dinspre Calafat către Craiova, a pierdut controlul direcției, a intrat pe contrasens și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se într-o cultură agricolă.
În urma impactului, șoferița și doi pasageri, în vârstă de 72 și 74 de ani, au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.
Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
„Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.
Vizualizări: 193
Trimite pe WhatsApp