(închide)

Vicecampion la Kumite, Cristian Răducan este noul președinte al Consiliului Elevilor din Colegiul Auto Târgu-Jiu

 

Elevul Cristian Răducan ocupă de puțin timp funcția de președinte al Consiliului Elevilor din Colegiul Auto „Traian Vuia” din municipiul Târgu-Jiu. Pasionat de sport, în principal de karate, Cristian Răducan este un adolescent care s-a implicat de-a lungul anilor în multe acțiuni organizate de școala sa. Din funcția pe care o ocupă speră să reușească să înființeze o trupă de teatru: „Încerc să îmi mobilizez colegii și să înființăm o trupă de teatru a liceului, sub coordonarea unui actor profesionist!", a spus noul președinte de la „Traian Vuia”.

Cristian Răducan este noul președinte al Consiliului Elevilor de la Colegiul Auto "Traian Vuia", din municipiul Târgu-Jiu. Adolescentul este caracterizat de profesorii săi ca fiind un tânăr pasionat de teatru, sport, un elev serios, dar și un băiat sensibil și cu inițiativă. Cristian Răducan s-a implicat, în cei doi ani de liceu pe care i-a parcurs la „Traian Vuia”, în activități variate, obținând numeroase premii. Este voluntar la Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu", dar la Centrul Christian. Implicându-se în acțiunle și activitățile celor două instituții, Cristian a aflat cât de util este voluntariatul și își sfătuiește și colegii să îl practice: „Consider că voluntariatul este o modalitate de cunoaștere, de autocunoaștere, de empatie și de dezvoltare personală. Este frumos să știi că ești util, că poți ajuta, fără a aștepta o recompensă pentru asta!", a menționat, pentru Pagina Olteniei, Cristian Răducan.

Pasionat de karate, sport în care face performanță

Noul președinte al CE din Colegiul „Traian Vuia” este pasionat de Karate, având centura albastră cu tresă și obținând de două ori locul trei Kata. Cristian, care este un tânăr ambițios și responsabil, a muncit mult și, spre mândria antrenorului său, a devenit  vicecampion la Kumite.  În același timp, elevul este editor foto-video și grafician, creator de conținut și și-ar dori o carieră în I.T, dar ar cocheta și cu teatrul! Nu s-a decis cu exactitate asupra viitorului, dar va alege în așa fel încât să fie pe deplin mulțumit. Cristian este atras  de domeniul pe care îl studiază la Colegiul Auto. 

Planuri de viitor

Pentru acest an școlar în care va fi președinte al Consiliului Elevilor, Cristian Răducan are o mulțime de planuri: ar vrea să crească stima de sine a elevilor de la C.A.T.V., să participe și chiar să coordoneze acțiuni de voluntariat, să se implice și să îi implice și pe ceilalți elevi în diverse proiecte educaționale, care vor aduce o îmbunătățire a activității școlare și nu numai.  „Mașinile sunt marea mea pasiune, de aceea am și ales să studiez aici! Tot aici, în acest liceu, mi-am descoperit  și o altă latură, înclinația către teatru, către artă, către spectacol. Mă bucur că sunt președinte al CE și sper să schimb anumite lucruri aici. Voi încerca să îmi mobilizez colegii și să înființăm o trupă de teatru a liceului, sub coordonarea unui actor profesionist!".

Galerie foto





Vizualizări: 2,242

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste