VIDEO: Un bărbat urmărit de o haită de câini a căzut în pârâul din Parcul Romanescu din Craiova

Un bărbat a fost salvat, weekendul trecut, din pârâul de lângă lacul Parcului „Nicolae Romanescu” din Craiova, după ce a fost atacat de o haită de câini și a căzut în apă. Incidentul a fost semnalat prin apel la 112, iar un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj a intervenit.
Victima, blocată cu un picior în nămol și crengi pe fundul apei, a fost scoasă în siguranță de jandarmi.
Aceștia au constatat că bărbatul se afla în șoc emoțional și hipotermie.
Ulterior, acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Craiova, unde a primit îngrijiri medicale fără a necesita internare.
Vizualizări: 117
Trimite pe WhatsApp

