(închide)

Zeci de beneficiari ai DGASPC Gorj, excursie la mai multe obiective turistice

 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj încurajează organizarea de activități de recreere pentru beneficiarii din complexurile subordonate. Astfel, miercuri, 10 aprilie 2019, peste douăzeci de beneficiari de la Centrul de Recuperare și Reabilitare (CRR) Târgu-Cărbunești au mers în excursie la Mănăstirea Prislop, unde au vizitat mormântul părintelui Arsenie Boca, ulterior deplasându-se la Cetatea Sarmizegetusa și la Mănăstirea Lainici. Deplasarea s-a făcut cu mijloace de transport aparținând Direcției, iar beneficiarii au fost însoțiți de personal din cadrul CRR Târgu-Cărbunești. „Totodată, în această perioadă, 15 beneficiari de la Complexul de Îngrijire și Asistență (C.Î.A.) Suseni se află în Stațiunea de tratament balnear Bala, din județul Mehedinți. Sejurul este de 16 zile și include servicii de cazare, masă și tratament. Mulțumim, pe această cale, conducerii Casei Județene de Pensii Gorj, pentru sprijinul acordat în vederea alocării biletelor de tratament! În perioada următoare, activități de acest gen vor fi organizate și pentru beneficiarii altor complexuri rezidențiale din subordinea DGASPC Gorj”, a spus Laurențiu Diaconescu, directorul DGASPC Gorj.

Galerie foto


Vizualizări: 229

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste