Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Târgu Jiu cu ceremonii religioase și militare

 

Ziua Drapelului Național a fost marcată, ca în fiecare an, și la Târgu Jiu printr-o ceremonie solemnă, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, militari, preoți și cetățeni.

Evenimentele au început în seara zilei de 25 iunie, când drapelul tricolor, arborat în fața Prefecturii, a fost coborât de pe catarg în mod oficial. Drapelul a fost dus de către autorități în Biserica din Piața Prefecturii, unde a fost depus peste noapte, într-un cadru solemn.

În dimineața zilei de 26 iunie, steagul a fost sfințit de un sobor de preoți, în prezența oficialităților și a cetățenilor care au venit să ia parte la acest moment simbolic. După slujba religioasă, drapelul a fost dus înapoi în fața instituției Prefecturii Gorj și ridicat din nou pe catarg, în aplauzele celor prezenți.

Ziua Drapelului Național este o sărbătoare dedicată unuia dintre cele mai importante simboluri ale României – tricolorul. Aceasta este o ocazie de respect și mândrie pentru toți românii.

Galerie foto



Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste