Luînd parte la slujba de azi cu toate evlavia creștinească, datori sîntem să luăm aminte și la viața cea sfântă  a sărbătoritului și la lucrarea sa închinată Domnului, spre a ne convinge, cît de îndreptățite sunt laudele pe care Biserica le aduce Marelui Mucenic Gheorghe și în același timp, să înțelegem, de ce amintirea sărbătoritului este atît de scumpă tuturor creștinilor, doritori de o viață continuu îmbunătățită.
Marele sfînt  pomenit acum s-a născut cam pe la anul 283,  în ținutul Capadociei din Asia Mică, acolo, unde după vreo treizeci de ani vor răsări cei doi mari luceferi ai creștinătății: străluciții  mari dascăli ai lumii, Ierarhii Vasilie cel Mare și Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul.
Părinții săi erau de neam bun, cetățeni fruntași, iar în ceea ce privește cele materiale , aveau îndestulare.
Din fragedă copilărie Gheorghie rămîne orfan de tată, grija creșterii sale  rămânând acum numai în seama mamei,  o bună creștină,  din Lidia  Palestinei,  care dă fiului său o educație aleasă și-l ajută să se împărtășască de luminile școlilor de atunci.
Tînărul Gheorghe îmbrățișează cariera militară. Datorită pregătirii sale spirituale și excepționalului său talent militar ajunge foarte repede la gradul de general, deși era foarte tînăr: 20 de ani.
E bine apreciat de împărat, stimat la curtea imperială și iubit de ostași.
Ne găsim în timpul cînd creștinismul, deși persecutat de stăpînirea păgână vremii, totuși el continua să se răspîndească în toate straturile sociale și chiar în armată.
Noi persecuții, care mai de care mai sângeroase,  dezlănțuiseră  împărații romani împotriva creștinilor.
Împăratul Dioclețian, din această vreme, deslănțuie, cea de a zecea persecuție, care e și ultima, dar care, întrece pe toate cele dinainte prin durata și mai ales prin cruzimea ei. Pier foarte mulți creștini. Îndeosebi în părțile răsăritului , unde împăratul personal veghea la aplicarea dispozițiilor de persecuție.
Acest împărat chiar crezuse la o vreme , că a distrus creștinismul, ceea ce l-a făcut să bată o medalie comemorativă, cu inscripția: 
“ Nesimțirea creștinismului dispărut”. Prin grija providenței devine realitate a fost alta: împăratul și împărăția sa au dispărut pentru totdeauna, în schimb creștinismul a rămas și trăiește mai departe…
În timpul acestei persecuții are loc un consiliu militar, convocat de împăratul Dioclețian în capitala de răsărit a imperiului, în orașul Nicomidia, la care este prezent și generalul Gheorghe.
Consiliul trebuia să ia noi măsuri pentru executarea ordinelor de persecuție.
Generalul Gheorghe, care era creștin convins, se opune cu dîrzenie împotriva hotărârilor Consiliului și declară, că este creștin și înțelege să urmeze pe Hristos.
E ușor de înțeles mirarea celor din Consiliu și mai ales supărarea împăratului, care încearcă în tot felul să rețină, pe generalul său apreciat, în păgânism.
Nici rugile împărătești, nici făgăduielile de onoruri și nici chiar amenințările chinurilor și torturilor nu-l desparte pe  general de Hristos. El împlinea astfel, ca desăvîrșit creștin ce era, cele scrise oarecînd de Apostolul Pavel: “ Cine ne va despărți pre noi de iubirea lui Hristos? Oare necazul, ori strîmtoarea, ori prigoana, ori foametea, ori primejdia, ori sabia?”
Sînt încredințat, că nici moarte, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici ce este acum, nici ce va să fie, nici puterile înălțimii, nici puterile adâncului și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Iisus Hristos, Domnul nostru” ( Romani 8-35,38-39).
Gheorghe e supus acum la multe, la felurite și cumplite chinuri, în speranța de a-l determina să se lapede de Hristos Domnul.
E închis în temniță întunecoasă și ferecat în lanțuri. Pe pieptul său tânăr, unde străluciseră pînă atunci insigne imperiale de general ,se așază o piatră foarte mare . E chinuit pe o  roată plină de cuie. I se pun în picioare cisme de fier înroșite în foc. E aruncat în varniță. I se dă otravă. Din toate scapă în mod minunat, fiindcă Domnul era cu el, cum s-a făgăduit a fi cu toți, care vor suferi pentru Hristos și Evanghelie.
Față de toate acestea, Împăratul vede, că nu e cu putință să rețină pe Generalul Gheorghe în păgînism și de aceea dă ordinul pedepsei tăierii capului cu sabia.
Și astfel, în primăvara anului 313, aprilie 23, generalul Gheorghe, aflată în primăvara vieții sale, cade jertfă mucenicească pentru Domnul Hristos…
Modul bărbătesc, în care acest tânăr general a suferit chinurile impuse de călăi, tăria sa în credința cea pentru Hristos Iisus, disprețul arătat gloriilor pământești, în locul cărora a ales gloria cerească nepieritoare, au îndemnat pe mulți păgîni să urmeze lui Hristos.
În fruntea acestora, este chiar împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, care mărturisind pe Hristos, primește și ea cununa mucenicii în ziua aceasta.
Iată cum s-a săvîrșit întru deapururi fericire și sfințenie marele mucenic Gheorghie, cel care în puținii ani ai vieții sale pământești, deși înalt slujitor  împărătesc, a înțeles să fie mai întâi slujitor al Tatălui Ceresc, luptând în cauza cea bună, păzește credința, jertfindu-se pentru Domnul. Pentru aceasta i s-a cuvenit și a dobândit cununa nevestejită a măririi dăruită de Dumnezeu tuturor, care bine își împlinesc misiunea în viața pământească.
Sfântul Gheorghe, mare mucenic, este pretutindeni cinstit și prăznuit de întreaga creștinătate. 
Sfintele sale moaște au fost așezate la început în Palestina, în orașul de naștere al Maicei sale.
Aici, primul împărat creștin, Sfântul Constantin cel Mare a zidit o prea frumoasă biserică întru cinstirea Sfântului Mmucenic Gheorghe.
După aceea, dea lungul veacurilor, numeroase lăcașuri de închinare în toată creștinătatea s-au ridicat pentru a preamări pe acest mare mucenic a lui Hristos.
Datorită vitejiei sfîntului de azi, care poartă și titlu creștin de purtător de biruință, el a fost ales încă din vechime ca protector al oștilor creștine.
Vestitul domnitor moldovean, Ștefan cel Mare a venerat mult pe Sfîntul Gheorghe, în cinstea căruia a ctitorit multe biserici în țara Moldovei, iar pe steagurile oștirii sale avea chipul Sfîntului Gheorghe, purtătorul de biruință, dobîndind cum știm, numeroase biruințe, apărând legea creștinească și pămîntul moldovenesc.
Poporul nostru prețuiește în mod deosebit pe sfîntul prăznuit azi și ascultă cu evlavie slujba de preamărire a lui, în care Biserica îi cinstește tinerețea, vitejia, înțelepciunea, îndelunga răbdare în chinurile torturilor, dragostea cea mare pentru Hristos, mergînd pînă la jertfa de sine…
Pentru toate acestea binecredincioșii creștini să străduiesc nu numai să laude aceste prea frumoase virtuți ale Sfîntului Gheorghe, dar să le și trăiască în viața lor de toate zilele, nădăjduind astfel, că prin ajutorul Părintelui Ceresc să dobîndească aici pe pămînt viață fericită, iar în ceruri bucuria cea mare a luminii celei neapuse…
După cum știm, credința noastră ne învață, că sfinții Bisericii noastre, în afară de pilde vrednice de trăire, mai sînt și mijlocitori  la Dumnezeu pentru primirea și împlinirea rugăciunilor noastre.
Iată de ce, în deosebi astăzi, în ziua praznicului său, să rugăm pe Sfîntul Mare Mucenic Gheorghie, ca să fie pentru noi la Tatăl ceresc, purtătorul rugăciunilor noastre smerite pentru iertare de păcate, pentru sănătate și întru toate bună sporire, pentru pacea a toată lumea, pentru ferirea de tot răul și pentru binele tuturor, mijlocind, totodată, împlinirea acestor rugăciuni ale noastre, ale tuturor, celor ce cu credință și cu dragoste săvârșim astăzi sfânta sa pomenire.-AMIN-

Preot Porei Adrian
Biserica Sfântul Nicolae Tg Jiu