Akademia Kinderland, 10 zile la Târgu-Jiu! Copiii vor învăța, prin metode interactive, despre alimentația sănătoasă

 

Caravana - școala mobilă de alimentație sănătoasă- care îi învață pe cei mici despre alimentația sănătoasă ajunge pentru prima dată în această vară în județele din sudul țării.

Caravana se derulează în cadrul programului Akademia Kinderland, desfășurat de Kaufland România și Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B pentru al cincilea an la rând. 

Prima oprire din acest an a școlii pe roți, care învață copiii cum să se hrănească corect, are loc la Târgu Jiu, pe Calea Eroilor – zona Teatrului Elvira Godeanu, unde va poposi timp de 10 zile, începând cu 24 iunie. Urmează Craiova, Slatina, Alexandria, Râmnicu Sărat. La activitățile Akademiei Kinderland pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani. Butaforii, fructe și legume sub formă de exponate gigant, stații de explorat, jocuri pe tabletă, informații și curiozități despre toate categoriile de alimente – toate acestea vor fi disponibile la caravană, unde cei mici vor învăța prin metode non-formale și interactive despre alimentația corectă. 

Programul derulat de Kaufland și Asociația Plan B sprijină părinții în eforturile de a-i ajuta pe cei mici să deprindă obiceiuri sănătoase, cu impact pe termen lung în starea de sănătate și dezvoltarea armonioasă.

Potrivit Sondajului național privind comportamentul alimentar al copiilor, realizat anul trecut la comanda Kaufland România și Asociației PLAN B, 65% dintre copiii cu vârsta de până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, iar 22% dintre părinți recunosc că cei mici mănâncă dulciuri de două-trei ori pe zi, în timp ce recomandarea nutriționiștilor este de 1-2 ori/săptămână.

Accesul este gratuit și se face în intervalul orar 10:00 – 18:00, în grupuri de maximum 5 persoane, cu recomandarea de programare la numărul 0722.472.170.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste