Andreea Jerdea din comuna Cătunele, absolventă a CNGC Motru, admisă cu media ZECE la Facultatea de Medicină!

 

Andreea Nicoleta Jerdea, originară din comuna gorjeană Cătunele, a absolvit cursurile Colegiului Național George Coșbuc din municipiul Motru și a fost admisă la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, la Facultatea de Medicină cu media ZECE!

Concetățenii săi din comuna natală Cătunele se mândresc cu rezultatele adolescentei inteligente și ambițioase! Primarul din Cătunele a fost cel care, alături de profesoara Adela Tutunaru (biologie la CNGC Motru n.red.), au felicitat elevii care au obținut medii foarte mari la admiterea la Facultate de Medicină.

Andreea Jerdea face parte dintr-o familie în care a învățat că prin muncă și ambiție reușești în viață. Fratele său mai mare este medic rezident specialitatea Cardiologie la Timișoara și și-a ajutat mereu sora când a venit vorba despre pregătirea pentru admiterea la facultatea mult dorită. I-a fost și sprijin și inspirație! Andreea Jerdea spune că ultimii doi ani au însemnat multă muncă și concentrare, deoarece s-a pregătit atât pentru admiterea la Facultatea de Medicină, cât și pentru examenul de bacalaureat. A reușit să fie admisă la Medicină la Timișoara cu media 10! 

„În clasa a IX a am obținut mențiune la etapa județeană a olimpiadei de biologie. Ulterior, m-au atras mult compețiile matematice și am participat în clasa a X a la etapa natională a Concursului de Matematică Aplicată Adolf Haimovici, unde am obținut și o medalie de bronz. Și în clasa a XI a am fost la etapa națională a aceluiași concurs. Am știut încă din gimnaziu că vreau să urmez medicina, mereu m-a atras acest domeniu și îmi plăceau foarte mult chimia și biologia. Ulterior am realizat că acesta este drumul meu în viață, nu mă văd în alt domeniu. Medicina este un domeniu vast în care simt că îmi lărgesc orizontul și las lucruri pozitive în urma mea. Este meseria care îmi place cu adevărat și simt că mă reprezintă cel mai bine. Încă nu sunt sigură pe specialitatea pe care o voi urma, îmi plac mai multe, dar o să le descopăr pe fiecare în parte în facultate și o să iau decizia potrivită”, a spus, pentru Pagina Olteniei, studenta Andreea Jerdea din comuna Cătunele.

Anii de liceu îi vor rămâne mereu ca o amintire frumoasă, căci Andreea a făcut parte dintr-o clasă plină de elevi buni, conștiincioși, a legat prietenii care vor rezista și după liceu. Cu unele dintre colegele sale din liceu se va revedea la Timișoara: „Mi-au plăcut anii de liceu, am avut o clasă minunată si profesorii au fost excepționali. O să le simt lipsa și le mulțumesc pentru sprijin. Tot la Facultatea de Medicină a fost admisă și colega mea, Denisa Pătru. De asemenea, Diana Burghel este admisă tot la Timișoara, la medicină. Le felicit!”.

Mesaje sincere de felicitări

Primarul comunei Cătunele, localitatea în care locuiește Andreea Jerdea, a felicitat-o pe adolescentă. „La Cătunele suntem mândri de elevii noștri, deoarece 90% au trecut Bacalaureatul și ii felicitam. Majoritatea dintre acestia se vor înscrie la studii superioare sau scoli postliceale și le dorim succes. Avem și majori pe care trebuie sa-i felicitam în mod special și anume pe cei care au sustinut examenul la Facultatea de Medicina Timișoara: Andreea Jerdea cu nota 10 și Ana Vasilescu cu nota 9,45. Sunt imaginea noastră și ne bucuram pentru ele!”, a scris Floin Țuilă, primarul comunei Cătunele pe pagina de socializare. „Felicitări copii minunați! Azi în dreptul vostru scrie "ADMIS MEDICINĂ" ! Bucuria voastră și a părinților care v-au sprijinit și ajutat tot timpul îmi umple sufletul de fericire ! FELICITĂRI: Andreea (Dea) Jerdea -UMF Victor Babeș Timișoara media 10 (ZECE), Medicină generală; Teodora Târziu -UMF Carol Davila București Medicină generală; Ana Vasilescu -UMF Victor Babeș Timișoara, Medicină generală; Cîrligeru Andreea -UMF Victoria Babeș Timișoara Medicină generală; Alessia Jianu -UMF Victor Babeș Timișoara Medicină generală; Cosmina Fazakas -UMF Victor Babeș Timișoara, Medicină generală și Larisa Toma -UMF Victor Babeș Medicină dentară!”, a transmis profesorul Adriana Tutunaru de la CNGC Motru.

Felicitări tuturor absolvenților care au reușit să obțină medii bune și la admiterea la facultate!

Galerie foto


Vizualizări: 1,353

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste