Arestat pentru ultraj: Bărbat din Vâlcea, violent cu polițiștii din Berbești

 

Un bărbat de 40 de ani, originar din comuna Alunu, dar care locuiește fără forme legale în orașul Berbești, județul Vâlcea, a ajuns din nou în arest, după ce a atacat și amenințat un polițist.

Incidentul a avut loc marți, când oamenii legii au fost chemați să intervină în fața unor magazine din Berbești, unde bărbatul asculta muzică la un volum ridicat, deranjând trecătorii și locuitorii din zonă.

În momentul intervenției, bărbatul a reacționat violent. Acesta l-a lovit pe unul dintre polițiști în zona brațelor și i-a adresat amenințări cu moartea.

Potrivit IPJ Vâlcea, acesta a dat dovadă de un comportament extrem de agresiv, motiv pentru care i-au fost imputate două capete de acuzare, respectiv ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Bărbatul a fost imobilizat, încătușat și dus la sediul poliției.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu a cerut arestarea sa preventivă, solicitare admisă de instanță, care a emis un mandat pentru 30 de zile.

Autoritățile mai precizează că, la momentul incidentului, acesta se afla deja sub control judiciar, măsură dispusă cu doar o zi înainte, în urma unei fapte de lovire comise pe 7 august 2025, pentru care fusese reținut anterior.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste