Aproape 3.000 de elevi din Dolj vor ajunge la muzeele din Craiova. CJ Dolj pregătește transportul pentru noua ediție „Eu la Muzeu”

Mii de elevi de clasa a VI-a din județul Dolj vor avea ocazia să descopere patrimoniul cultural al Craiovei în cadrul programului „Eu la Muzeu”, organizat și în anul școlar 2026-2027. Pentru desfășurarea vizitelor, Consiliul Județean Dolj a început procedura de achiziție a serviciilor de transport.
Autoritățile județene au prevăzut aproximativ 200.000 de lei pentru deplasările copiilor către instituțiile muzeale din Craiova. Contractul a fost împărțit în două loturi, în funcție de repartizarea elevilor proveniți din localitățile județului.
Potrivit documentației de achiziție, în program sunt incluși aproximativ 3.000 de elevi și însoțitori. Aceștia vor veni din unități de învățământ aflate în cele peste 100 de localități ale județului, pe parcursul anului școlar.
Proiectul este derulat de Consiliul Județean Dolj în colaborare cu Muzeul Olteniei Craiova, Inspectoratul Școlar Județean Dolj și școlile participante. Beneficiarii sunt elevii claselor a VI-a, care vor putea vizita Muzeul Olteniei și vor avea astfel contact direct cu istoria și patrimoniul regiunii.
Calendarul excursiilor urmează să fie stabilit de Consiliul Județean Dolj împreună cu Inspectoratul Școlar, conform caietului de sarcini publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Programul „Eu la Muzeu” urmărește să faciliteze accesul elevilor din mediul urban și rural la instituțiile culturale din Craiova, transportul fiind asigurat prin finanțare de la bugetul județului.
Vizualizări: 94
Trimite pe WhatsApp
