Bărbat din Olt, reținut pentru amenințări și ultraj contra bunelor moravuri

 

Un bărbat de 43 de ani, din comuna Bălteni, județul Olt, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru amenințare și ultraj contra bunelor moravuri, după mai multe fapte reclamate de membri ai familiei și constatate de polițiști.

Reținerea a fost dispusă la 20 ianuarie 2026 de polițiștii Secției nr. 8 de Poliție Rurală Perieți, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

Cazul a pornit de la o plângere depusă la sfârșitul lunii noiembrie 2025 de un bărbat și soția acestuia, ambii din Bălteni. Cei doi au reclamat că, la data de 22 noiembrie, fratele bărbatului le-ar fi adresat amenințări cu moartea și cu incendierea locuinței, fapte care le-au provocat o stare de temere.

În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat existența unui pericol iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil cinci zile, pe numele bărbatului reclamat. Totodată, a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de amenințare.

Ulterior, la 7 ianuarie 2026, polițiștii s-au sesizat din oficiu într-un al doilea dosar, după ce au constatat că același bărbat ar fi comis acte de exhibiționism în cursul lunii decembrie 2025, prin transmisiuni live pe două platforme de socializare. Faptele sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

După administrarea probelor în ambele cauze, bărbatul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat unității de parchet competente, pentru stabilirea unei măsuri preventive.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste