Bărbat din Țânțăreni reținut după ce a bătut un consătean

 

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din comuna Țânțăreni, bănuit de săvârșirea infracţiunii de lovire sau alte violențe. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în noaptea de 1/2 august, bărbatul ar fi exercitat acte de violențe asupra unui bărbat de 44 de ani, din comuna Țânțăreni, în timp ce acesta se afla într-un autoturism parcat la poarta locuinței.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești.

Vizualizări: 279

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste